CS Mioveni trebuie să achite 200.000 în vară celor de la Kortrijk pentru transferul definitiv al mijlocașului Amine Benchaib (24 de ani), omul care a adus victoria la Arad, 2-1 cu UTA.
Venirea lui Nicolae Dică la Mioveni a schimbat cu totul jocul echipei. Dar drumul e lung până la ieșirea din zona periculoasă a clasamentului și salvarea de la retrogradare.
„Disciplină, multă muncă la antrenament, pregătim foarte bine jocurile. Doar aşa putem să reușim să ne îndeplinim obiectivul. Credem în noi, am crezut de la început, de când am venit”, spune Dică.
Fostul tehnician al FCSB are motive să spere într-o minune, mai ales că a adus la Mioveni jucătorii pe care i-a dorit în pauza de iarnă și care deja dau rezultate. Unul dintre ei e Amine Benchaib. Mijlocaș ofensiv de 24 de ani, împrumutat până în vară de la Kortrijk, din Belgia.
Amine Benchaib „dublă” și MVP-ul meciului UTA - CS Mioveni
Acesta a avut o evoluție foarte bună în meciul de debut în Liga 1 cu Petrolul, iar la cea de-a doua apariție a reușit o „dublă”. A deschis scorul la Arad, șut cu dreptul din 16 metri, fără reacție pentru Fl. Iacob (9), apoi a transformat fără emoții penalty-ul scos de Shaquill Sno (45).
Belgianul cu cetățenie marocană a venit la Mioveni când presa din țara natală îl dădea la FCSB. „A fost doar o confuzie! Noi în pauza de iarnă am urmărit foarte mulți jucători cu Dică, iar Amine a fost unul dintre ei. Dică ne-a zis să-l căutăm că o să dea peste zece goluri până în vară, iar începutul e pe măsură”, spune Dumitru Olteanu, președintele echipei.
CS Mioveni confirmă că îl transferă pe Amine Benchaib
Pentru Amine experiența din România este prima în afara Belgiei, până acum jucând la Lokeren, Charleroi și Kortrijk, de unde a ajuns la Mioveni.
„Nu este un transfer definitiv și este venit sub formă de împrumut până în vară. Dacă va confirma, iar noi ne vom salva de la retrogradare, avem prima opțiune pentru un transfer definitiv. Suma nu este deloc mare. Cam cât am luat pe Rusu de la FCSB. Începutul e promițător, iar când avem succese normal că e o bucurie în cadrul echipei”, mai spune Olteanu. Suma de transfer definitiv fiind, așadar, de 200.000 de euro.
450.000 de euroeste cota de piață a lui Amine Benchaib, conform siteului de specialitate transfermarkt.com
Trebuie să fim modeşti, să fim la fel de uniţi, să muncim. Am câştigat doar două jocuri. E mai greu să o salvezi pe Mioveni decât să iei titlul cu FCSB. E presiune, dar avem doar de câştigat din aceste jocuri care urmează pentru noi.
- Nicolae Dică, antrenor CS Mioveni
{{text}}