Liga 1

Un fan FCU Craiova a explicat cum au intrat ultrașii pe stadion: „Am venit cu un autocar, escortat de 10 echipaje de poliție”

Articol de Viorel Tudorache  —  luni, 30 ianuarie 2023

Un fan FCU Craiova prezent la meciul cu Sepsi a povestit pentru GSP cum a intrat galeria Craiovei pe stadion, deși conducerea clubului lui Adrian Mititelu a anunțat clubul din Sfântu Gheorghe că nu organizează deplasarea suporterilor.

Clubul FCU Craiova a susținut duminică seară că nu e răspunzător de manifestările suporterilor, întrucât nu a cerut bilete pentru galerie și nu s-a ocupat de deplasarea fanilor la Sf. Gheorghe, încercând astfel să scape de o posibilă sancțiune. 

Cum a intrat galeria FCU Craiova la meciul cu Sepsi

În dialog cu GSP, unul dintre fanii FCU Craiova a explicat cum s-au organizat suporterii pentru a intra la meci și ce s-a întâmplat în stadion.

„Galeria Craiovei a ajuns la stadionul din Sfântu Gheorghe cu un autocar, escortat de vreo 10 mașini de Poliție. Am fost peste 100 de fani și am ajuns la stadion cu circa o oră înaintea meciului. 

Ne-am pus la rând la casa de bilete și am cumpărat câte 4-5 tichete. A fost pentru pentru prima dată de când merg la meciurile acestei echipe, când galeria a cumpărat bilete de la casa de bilete.

Controlul corporal de la intrare a fost foarte riguros. Stewarzii au pus niște cartoane pe jos și ne-au cerut să ne descălțăm, pentru a căuta în pantofi materiale pirotehnice. «Gogoașă» (n.r- Andrei „Gogoașă” Preda, liderul Peluzei Sud 1997, facțiunea dură a suporterilor FCU Craiova) s-a revoltat, că nu e posibil să fim descălțați la minus 5 grade Celsius. Nu au fost găsite materiale pirotehnice, ca atare că n-au fost aprinse torțe în stadion. Unii au fost controlați și în etuiul ochelarilor.

Cu toate astea, bannerul împotriva lui Mititelu a trecut de filtru și a fost afișat în tribună. Când echipa a ieșit la încălzire, fanii din Peluza Sud, conduși de «Gogoașă» au început să-l înjure pe Mititelu. Nu toți suporterii suntem de acord cu războiul lor. Așa că am scandat doar cântece de încurajare.

În galerie se vorbește că «Gogoașă» vrea să se răzbune pe Mititelu, după ce acesta i-ar fi tăiat finanțarea de 1.000 de euro. Conflictul dintre cei doi ar fi început după ce «Gogoașă» i-a pus o coroană lui Mititelu, la club, de Anul Nou. Mititelu a anunțat că i-a făcut dosar penal.

După ce meciul a fost întrerupt de tot, am fost ținuți în tribune vreo 45 de minute, până când fanii lui Sepsi au evacuat zona. Am fost scoși sub supravegherea scutierilor. N-au fost incidente”, a spus suporterul oltean pentru Gazeta Sporturilor. 

Andrei Preda, zis ”Gogoașă” a transmis redacției GSP că nu a luat niciodată bani de la familia Mititelu și că nu i-a trimis nicio coroană patronului FCU Craiova.  

VIDEO. Momentul în care meciul Sepsi - FCU Craiova e suspendat definitiv de arbitru:

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.