Fotbal   •   Liga 1   •   PODIUM

Explicație pentru podimul din Liga 1 » Ce avantaj au CFR Cluj, Farul și Rapid față de FCSB și CSU Craiova

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 31 ianuarie 2023

Podiumul Ligii 1 e al granzilor care merg și acum pe mâna antrenorilor cu care au plecat la drum: Farul, CFR și Rapid. Pe FCSB și CSU Craiova, cu câte două schimbări în 2022-2023, instabilitatea băncilor le-a aruncat „în decor”.

Triumful Farului în fața FCSB-ului (3-2) este și o victorie a stabilității băncii tehnice. De altfel, configurația play-off-ului din acest moment al Ligii 1 arată clar cum stau lucrurile. 

Cine a ținut de antrenorul cu care a plecat la drum, Farul, CFR, Rapid, e pe podium. Cine și-a făcut un obicei din a schimba, vezi FCSB și Universitatea Craiova, se află „în decor".

Hagi e și patron la Farul, într-adevăr. Dar în primul rând este un antrenor de top. Ceea ce nu e cazul cu Gigi Becali, care decide în timpul jocurilor fără să le fi pregătit el însuși. Proprietarul FCSB a început cu Petrea pe bancă, a continuat cu Dică, iar acum merge pe mâna lui Pintilii. Trei antrenori, de fapt doi și un aspirant, trei viziuni.


La atâtea schimbări, într-un timp relativ scurt, e greu ca jucătorii, oricât de talentați ar fi, să se plieze rapid și bine pe filosofia fiecăruia. Brambureala halucinantă din prelungirile meciului cu Farul, când FCSB a încasat golurile doi și trei, e cât se poate de sugestivă în acest sens.

Și Craiova este, în bună măsură, o victimă a schimbărilor dese operate de patron la nivelul băncii tehnice. Ca și Becali, Mihai Rotaru a făcut deja două. Deși îl voia pe Mirel Rădoi, n-a reușit să rezolve în timp util și, în vară, l-a instalat în pripă pe Laszlo Balint. N-a crezut în el, nici rezultatele n-au ajutat, așa că, după numai 7 partide, l-a adus, în sfârșit, pe fostul selecționer al României!

Numai că „mariajul" cu Rădoi s-a dovedit un fiasco. În decembrie, acesta a aruncat singur mănușa și l-a pus pe Rotaru în situația de a-i căuta înlocuitor. A venit Neagoe, însă până se va vedea cu adevărat mâna lui e nevoie de timp.

La Farul, la CFR și la Rapid, în schimb, nu există o asemenea problemă. Gică Hagi deține controlul total într-un club marcă proprie, Dan Petrescu e o adevărată instituție în Gruia, Adi Mutu se bucură de înțelepciunea unor conducători care i-au dat mână liberă să-și facă treaba așa cum crede de cuviință. Podiumul este al lor.


12 înlocuiride antrenor s-au făcut în Liga 1 până acum. Cele mai multe, 3, CS Mioveni. Urmează FCSB, CSU Craiova și U Cluj, câte două

7cluburi merg mai departe pe mâna antrenorilor cu care au plecat la drum în acest sezon: Farul (Hagi), CFR (D. Petrescu), Rapid (Mutu), Sepsi (Bergodi), Petrolul (N. Constantin), FC Voluntari (L. Ciobotariu) și Hermannstadt (Măldărășanu)

VIDEO Răzvan Burleanu, despre scandalul licențelor: „Este necesar să ai licența PRO pentru a antrena în Superligă”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.