Stranieri

Italienii titrează: „Fotbalistul român a primit 6 ani de închisoare pentru viol în grup”

Daniel Onescu / Sursă foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie  —  marţi, 31 ianuarie 2023

Daniel Onescu, 29 de ani, fost mijlocaș la Virtus Verona în Serie C și acum aflat la Dolomiti, în liga a 4-a italiană, a fost condamnat în Italia după ce a agresat sexual în 2020 o studentă de 20 de ani, împreună cu alți patru colegi. 

Cinci foști jucători ai echipei de Serie C Virtus Verona au fost găsiți vinovați de violarea unei studente de 20 de ani, infracțiunea având loc în ianuarie 2020, după cum scrie jurnalul local L'Arena.

Românul Daniel Onescu, condamnat pentru viol în grup în Italia

Acuzarea a cerut condamnări de 6 ani de închisoare, sentința fiind pronunțată de judecătorul Paola Vacca, după audierile preliminare. Un român e printre vinovați, Daniel Onescu, 29 de ani, care în prezent evoluează la Dolomiti în Serie D. El e căsătorit și are doi copii. 

Onescu, născut în Hațeg, a trecut de-a lungul carierei pe la Fidelis Andria, Rimini, US Grosetto, Dolomiti, Paganese, US Catanzaro și AS Bisceglie.

Ceilalți patru sunt Stefano Casarotto (26 de ani) din Veneția; Gianni Manfrin (29) din Padova; Edoardo Merci (23) din Verona și argentinianul Santiago Visentin.

Fotbaliștii au îmbătat-o și au profitat

Potrivit sursei citate, toți cei cinci au plătit despăgubiri tinerei a cărei identitate nu a fost dezvăluită și femeia și-a retras plângerea, numai că procesul a continuat prin autosesizarea autorităților locale de anchetă. 

În noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2020, foștii colegi de la Virtus au dus-o într-un apartament al unuia dintre aceștia, unde au îmbătat-o și au profitat de ea, violând-o pe rând.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.