Hai să ștergem podeaua cu Goran!

Ca de la stăpân la servitor a fost momentul când Djokovici îl certa pe Ivanisevici. Dar noi reținem lacrimile, descătușarea campionului

Destui au sorbit cu nesaț din șampania melodramatică a prăbușirii lui Novak Djokovici în brațele apropiaților. Nole tocmai câștigase titlul #22 de Grand Slam pe terenul său favorit, Rod Laver Arena. Al 10-lea titlu la Antipozi! Accesul de plâns al campionului sârb, ascuns de cordonul uman cât să se vadă totuși lacrimile, a impresionat și a făcut înconjurul planetei.

Eroica

Descătușarea lui Djokovici a fost interpretată mai ales în cheie eroică. O victorie și împotriva sistemului, nu doar un parcurs sportiv excepțional. 

Triumfător exact în locul în care cu un an în urmă i se interzisese participarea din cauza restricțiilor pandemice, Nole s-a ferit să facă vreo aluzie în discursul lui la situația stânjenitoare în care s-a pus. 

Ce trebuie să recunoaștem este că Nole vorbește foarte bine și spune mereu lucruri interesante, nu o dată cu mesaj ascuțit. Ceremonia de premiere care a urmat finalei câștigate în fața grecului Stefanos Tsitsipas nu s-a abătut de la regulă.

„Săracii”

Singurul mesaj cu tentă hai să-i zicem social-politică al câștigătorului a fost acela despre relația de apropiere istorică dintre poporul sârb și poporul grec, cu trimitere în slais de rever pe greutățile ambilor în copilărie. 

Aici Nole a romanțat un pic, în sensul în care din ce știu niciunul nu a suferit de foame sau de lipsa posibilităților de a face tenis de la o vârstă fragedă. 

Bunăoară, părinții campionului sârb aveau un restaurant fast-food și un magazin de echipament sportiv la Belgrad încă de când neastâmpăratul Nole avea 4 ani și primise în dar întâia rachetă din viața lui.

Asta în timp ce părinții lui Tsitsipas (ambii foști redutabili jucători de tenis, în special mama, rusoaică prin naștere, fiind chiar fost număr 1 mondial la juniori și membră a echipei de FED Cup a Uniunii Sovietice) lucrau ca instructori la un resort de lux din suburbiile Atenei.

Mai slab la Melbourne decât la Paris

E timpul să vorbim și despre tenis. Finala nu a fost o nebunie, dimpotrivă. Djokovici a câștigat relativ lejer, în 3 seturi (6-3, 7-6, 7-6), în fața unui Tsitsipas nu atât copleșit de importanța momentului, cât neconectat la temperatura partidei. 

Așteptările erau altele după finala Roland Garros 2021, când grecul câștigase primele două seturi jucând impecabil și doar experiența adversarului părea să-i fi barat drumul spre întâiul titlu de Grand Slam. 

Duminică, cu o rată importantă de erori neforțate (42 contra 22 Djokovici), crispat la lovitura de dreapta și neproductiv cu frumosul lui rever clasic, cu o mână, Stefanos nu a realizat nici randamentul obișnuit la serviciu, acolo unde a înregistrat un procentaj de 65% reușite cu primul.

Tenis procentual

Relevant este și raportul punctelor câștigate cu serviciul al doilea, 51% Tsitsipas față de 62% Djokovici. Ce înțelegem de aici? Că mai mereu sârbul joacă un tenis solid, fără să se expună inutil. Este ceea ce se cheamă tenis procentual. 

Cu un astfel de stil geometrico-economicos, cu o ambiție dusă la extrem și câteva sclipiri poți ajunge la 22 de titluri de Grand Slam.

Miracolul

Refăcut din mers (mai exact alergat plus șpagat) după accidentarea la coapsă care l-a chinuit în primele tururi, sârbul a zburdat pe teren și a arătat, vorba lui, la 35 de ani ca unul de 25. 

Acesta este încă un mister. Sau un miracol al medicinei. Cum te poți vindeca progresiv de o afecțiune musculară evoluând meci după meci la intensitate maximă la un turneu de Grand Slam? 

Întrebați orice medic specialist în recuperare dacă așa ceva este posibil și vi se va răspunde că nu. Cel puțin acesta a fost răspunsul pe care l-am primit eu. Dar de ce să lăsăm o poveste frumoasă să fie mânjită de bănuieli?

Omul cu banul

Ar mai fi ceva. Îmi persistă pe retină, dar nu doar, imaginea cu Goran Ivanisevici certat de Djokovici ca ultimul sclavete. Figura spășit-jenată a fostului campion de la Wimbledon. Umilirea publică imposibil de șters de cele câteva cuvinte de împăcare rostite la final de stăpânul care dă banul și are dreptul să măture podeaua cu tine. 

Urât, dar atât de firesc în lumea noastră. Banii vin, banii pleacă, nu așa, brooo?!