MM Stoica, managerul de la FCSB, a vorbit despre Iulian Cristea, fundașul central care va juca primul meci de la accidentarea gravă din iunie. Stoperul va intra în derby-ul cu CFR.
- CFR - FCSB se joacă pe 5 februarie, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
MM a anunțat că Iulian Cristea este pregătit pentru duelul cu CFR și că jucătorul nu se teme de contacte. Managerul de la FCSB a dezvăluit și că fundașul central are o rivalitate la antrenamente cu Darius Olaru, căpitanul echipei.
MM Stoica: „Cristea și Olaru au o mare rivalitate”
„Cristea s-a antrenat de la începutul lui decembrie cu echipa. Nu avea rost să forțăm cu el. În pregătire s-a antrenat normal. Sigur că nu e situația ideală să intre la meciul cu CFR.
Nu are rețineri în dueluri. El cu Olaru se ceartă încontinuu, au o mare rivalitate la antrenament”, a declarat MM Stoica la emisiunea „Sport Report”, de la Orange Sport. Întrebarea despre starea lui Iulian Cristea a venit de la Nicolae Dică, fostul antrenor de la FCSB, prezent în studio.
Cum a decurs discuția dintre MM Stoica și jucătorii de la FCSB
După înfrângerea cu Farul, 2-3, MM Stoica anunța că va avea o discuție cu jucătorii. A doua zi, managerul de la FCSB a dezvăluit cum a decurs întâlnirea.
„Sper să fi înțeles ce am discutat. În 7 ani am intrat de 5 ori în vestiar. Am simțit nevoia să discutăm. Nu au fost reproșuri. Au fost niște erori individuale mari. A fost și un concurs de împrejurări. Anularea golului 3 de către Hațegan a fost o chestie de subtilitate. Alt arbitru nici nu se uita la Omrani. A fost o discuție prietenească”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
{{text}}