Recentele întâmplări de la FCU 1948, oprirea meciului cu Sepsi, dar nu numai, deschid un subiect mai vechi.
În textul în care și-au justificat scandările de la Sfântu Gheorghe, cele care au dus la întreruperea meciului în minutul 26, oltenii care au ocupat sectorul de tribună covăsneană au motivat că au strigat ce-au strigat deranjați de incitările localnicilor, de faptul că s-a cântat imnul Ținutului Secuiesc, că la stația de amplificare anunțurile erau bilingve, întâi în maghiară și abia apoi în română.
Au urmat fraze rotunde și pompoase despre neam și țară, și, dacă ar fi să ne luăm după acel comunicat, partida s-a întrerupt din cauza trivialității strădaniilor de a apăra ființa națională. Înălțător!
Imboldul și scopul
Cele aproximativ o sută de persoane care s-au deplasat în Covasna au avut, probabil, atât un imbold, cât și un scop. Nu e ușor să-ți plătești deplasarea, să faci pe drum vreo 12 ore dus-întors, să stai două ceasuri și mai bine în ger, să mănânci din pachețelul de acasă.
Când ești capabil de toate acestea, înseamnă că imboldul de a pleca la drum ți-l dă dragostea pentru echipă, iar scopul este susținerea ei. Bucuria pentru un rezultat bun, dezamăgirea dacă ai tăi evoluează slab și pierd. Așa e dragostea, punctată uneori cu fericire, alteori cu deznădejde.
Falia
Zilele următoare întreruperii meciului au aprofundat și au explicitat lucruri care deja se bănuiau. Anume că între o parte a suporterilor și familia Mititelu există un conflict, aparent ireconciliabil în acest moment. Ideea patronului de a juca fără spectatori următoarele meciuri de acasă e un argument solid în acest sens. După cum la fel de lămuritoare sunt acțiunile celeilalte părți.
Declarația recentă că Mititelu e "cancerul fotbalului craiovean", plus ingenua postare cu acel filmuleț în care cineva (se știe cine!) face pipi (micționează, într-o exprimare mai periată) pe gardul domiciliului patronului.
Obiceiul pământului
Puterea suporterilor, a masei de oameni nervoși, nemulțumiți și vindicativi, nu e o noutate în fotbalul românesc. Alergatul pe șinele de cale ferată (procedeu practicat în Giulești într-o vreme), invadarea războinică a bazelor de antrenament, presiunea de a schimba antrenorii, de a se lua decizii dincolo de competența peluzei, sunt practici vechi și aproape constante.
Obiceiuri de-ale pământului, prin care cefele rase, brațele tatuate și glasurile amenințătoare rezolvă uneori problemele curente ivite în viața echipelor.
Când se rupe lanțul de iubire
De cele mai multe ori fanii au aplomb în raport cu conducerea, pentru că la rându-le șefii cluburilor i-au folosit pe suporteri în situații în care au avut nevoie de ei. Dacă dintr-o cauză sau din alta lanțul de iubire, sau măcar de întrajutorare reciprocă, s-a rupt, atunci "părțile" își arată mușchii una alteia. Iar cei care pot aduce prejudicii clubului sunt tocmai suporterii. Ducând la întreruperi de meciuri, suspendări de terenuri, amenzi pe care trebuie să le achite tot clubul.
Nuanțele iubirii
Iată cum definiția aceea de suporter care merge la meci și își încurajează echipa, care face deplasări lungi din atașament față de favoriți, care se mai înjură (ba chiar uneori se mai și ciomăgește) cu susținătorii rivalelor, poate căpăta alte nuanțe.
Pe cea a șantajului de exemplu, în sensul cel mai clar al noțiunii. Nu ne mai ajuți ca până acum, îți arătăm noi ție. În fel și chip. Prin golănia de a-ți trimite umori ale trupului pe gard sau prin acțiunea mult mai complexă de a-i provoca necazuri echipei. Acelei echipe despre care se spunea până nu demult că suporterii ar iubi-o!
{{text}}