Opinii   •   editorial

Dincolo de „afară cu ungurii din țară”

Articol de Cătălin Striblea   —  vineri, 03 februarie 2023

Dincolo de ”moarte”, ”m**e” și ”afară” există un lucru care mă pune mai rău pe gânduri decât strigătele din tribunele fotbalului românesc. E vorba despre declarațiile de la televizor, cele din ziare și de ura răspândită în subsolurile articolelor. Și mai ales de susținerea dreptului de a le rosti pe toate cele de mai sus.

Oprirea meciului de la Sepsi a dus la o sumedenie de reacții de dezaprobare. De minimizare a problemei, de împărțire a vinovățiilor și, mai ales, o căutare stearpă de zeci de evenimente în care ceilalți au început primii. Mi s-a explicat că așa fac și ungurii, că așa trebuie procedat, că nu poți ceda. Că trebuie să-ți înveți copilul să riposteze, dacă altfel nu se poate. Ba, mai mult, galeria FCU a ajuns să ne explice că ceea ce-am văzut este un atac la integritatea națională.

Foști fotbaliști, mai mari sau mai mici au dat soluții alternative, s-au plâns de soarta fotbalului de la noi și de modul strâmb în care sunt aplicate legile. Un cor de ”suntem victime aici” s-a ridicat și, mai ales, s-a susținut ideea că legea trebuie schimbată. Că totul e negociabil, că e tocmeală. Că până la urmă așa e pe stadion. Cum ar zice tribuna, am venit aici să-i luăm în p… pe ceilalți.

Cel mai puțin s-au auzit vocile firave care îndeamnă spre bun-simț și echilibru. Către limitare a urletelor, a strigătelor de galerie și către întoarcerea fotbalului către clasa mijlocie onestă și muncitoare a acestei țări. Nicio vorbă despre familiile care s-ar putea întoarce pe stadion, despre educația copiilor, despre banii pe care fotbalul îi pierde de la corporații din cauza extremismului din tribune.


Peluza Sud 1997

Stimați (vorba vine) domni, aș vrea să înțelegeți exact imaginea pe care o aveți într-o mare parte din societatea românească. Sunteți un corp de lucrători cu un profesionalism scăzut și cu o limitare în educație. Nu aveți destulă carte pentru lumea modernă și nici nu vă doriți să aveți. Sunteți agresivi, deseori misogini și aroganți față de oamenii care nu au darea dumneavoastră de mână. Construiți rar și ciupiți mult. Aveți valori desprinse de societatea modernă, europeană și promovați atitudini la limita legii și a bunului simț. Sunteți infectați de lumea interlopă și deseori luați parte la afaceri care vă aduc în preajma pușcăriei. 

Cu câteva excepții majore, nimeni nu știe despre dumneavoastră ce ați construit în viață, ce afaceri oneste aveți și de unde vin banii cu care lucrați. De multe ori, afacerile sportive pe care le conduceți lucrează cu bani publici și fără ei nu v-ați descurca. Apelul la resursa publică este vital, în ciuda faptului că este singurul sport la care publicul chiar plătește bani și la televizor și la intrare.

Rezultatul este că veți pierde nu numai banii companiilor care nu vor să se asocieze cu dumneavoastră, dar și o generație de tineri profesioniști care nu vor să aibă de a face cu dvs. Nici ei și nici copiii lor. Veți umple tribunele de public extremist, iar televizoarele îi vor aduce în față pe cei mai în vârstă, în căutarea unei speranțe de demult.


Pentru cei care nu se regăsesc în rândurile astea, dacă vreți performanță, bani și acceptare, luați-vă sportul înapoi! Delimitați-vă de cei care strigă unii împotriva altora! Încurajați munca, zâmbetul și aprobarea altor idei. Nu vă înfrățiți cu interlopi și construiți cu răbdare. Și lăsați integritatea țării în seama celor care chiar pot să se ocupe de ea.

P.S. Nu vă mai obosiți să scrieți că nu am avut reacție la ce fac cluburile sub steag minoritar în România. Am scris trei articole. Le găsiți în arhivă, sub numele meu. Reprezentanții cluburilor din Harghita și Covasna sunt fix la fel, dar în altă limbă. Textul de mai sus li se adresează și lor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.