Alexandru Chipciu, extrema de la U Cluj, a vorbit despre umilința cu FCU Craiova, scor 0-5.
Extrem de afectat, Chipciu a explicat cum a fost în teren meciul cu FCU Craiova. „M-am simțit abuzat fotbalistic”, a spus jucătorul lui U Cluj.
Alex Chipciu, după FCU Craiova - U Cluj 5-0: „O să îi visez pe Bahassa și Bauza, după câte călcâie au dat”
„Am crezut că e un meci ușor, am intrat relaxat. Mă simt abuzat fotbalistic. Am mai pierdut cu 0-5 cu CFR, dar așa ceva nu am mai trăit. Azi luam 3 «roșii» dacă aveam 20 de ani. Înnebuneam când îi vedeam pe Bauza și Bahassa că dădeau călcâie printre picioare.
Îmi doresc să fie în play-out să jucăm iar cu ei.
O să îi visez pe Bauza și Bahassa la noapte, nu pe familie, pe copii. Am avut două meciuri bune, ceea ce ne-a făcut să ne credem foarte buni. Noi avem mentalitatea asta. Mă așteptam să fie un meci greu, i-am văzut pe video. Mister o să analizeze, el e și mai calm și o să vadă mai clar. Când nu ești bine mental, nu poți nici tactic. Dacă nu ai un mental tare, nu poți. Trebuie să te duci peste ei când dau călcâie.
Avem un drum de 7 ore până la Cluj, avem răni. Trebuie să facem ceva, să ne ridicăm la următorul meci, cu Mioveni. Chiar dacă e un clișeu, toate meciurile sunt grele. Trebuie să facem mai mult. Nu ține de antrenor”, a declarat Alex Chipciu, la Orange Sport.
El a vorbit și despre lipsa fanilor la meciul cu FCU Craiova: „E ceva ireal . În pandemie jucăm fără fani. Nu pot intra în detalii. Noi auzeam muzică la pauză, ziceai ca e din club, a întârziat și startul reprizei din cauza asta”.
{{text}}