Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Surpriză pentru Hagi » Fanii Farului i-au pregătit un moment special de ziua lui

Gică Hagi împlinește azi 58 de ani. Fanii Farului i-au pregătit un moment special cu o seară înaintea aniversării

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 05 februarie 2023

Gică Hagi împlinește azi 58 de ani. Fanii Farului i-au pregătit un moment special cu o seară înaintea aniversării.

La baza de pregătire a Farului, mai mulți suporteri s-au adunat sâmbătă seară și i-au cântat „La mulți ani” lui Gică Hagi. Suporterii au venit cu torțe și fulare cu însemnele Farului, pe care au primit ulterior autografe din partea „Regelui”.

Hagi pregătește meciul cu CSU Craiova de ziua lui


De ziua lui, pe 5 februarie, Gică Hagi se pregătește de meciul cu CS Universitatea Craiova. Farul va primi vizita oltenilor pe 6 februarie, de la ora 20:00.

Farul vine după victoria entuziasmantă cu FCSB, scor 3-2. Constănțenii au marcat de două ori în prelungiri pe Arena Națională și au plecat acasă cu 3 puncte.

Farul este pe locul doi în Superliga, cu 48 de puncte, două sub liderul CFR Cluj.

10 lucruri inedite despre Gică Hagi


  • Gică Hagi a absolvit ASE-ul, iar când a jucat la Steaua n-a avut nici un grad, fiind doar un simplu soldat
  • Gică Hagi e singurul antrenor din istoria modernă a fotbalului românesc, adică după 1946, care a primit naţionala pe mâini, în 2001, fără să mai antreneze vreo echipă de club
  • În 1993, la 6 km de Constanţa, Gică a fost la un pas de o tragedie, scăpând teafăr după ce s-a răsturnat cu maşina pe câmp. 
  • Elvis, Beatles şi Bob Marley sunt artiştii preferaţi ai lui Gică.
  •  Brânză cu roşii este mâncarea preferată a lui Hagi.
  • Obişnuia să îşi taie jambierele şi juca cu picioarele goale în ghete, susţinînd că aşa simte mai bine mingea.
  • A avut o mare surpriză după retragerea din activitate într-un avion în zbor spre Australia. Pilotul a anunţat că la bord se află fostul mare fotbalist Gică Hagi, iar toată lumea a aplaudat
  • Există un oraş în Japonia cu numele „Hagi”, care are o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori
  • Primul cadou primit de ziua sa de care îşi aduce aminte a fost o minge de fotbal din plastic pe care a primit-o de la părinţi când a împlinit 3 ani
  • Golul său din meciul cu Argentina, de la Campionatul Mondial din 1994, a fost desemnat cel mai frumos gol pe contraatac din istoria competiţiei.

Cele mai tari imagini din cariera lui Gcă Hagi

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.