FCSB s-a impus cu 1-0 pe terenul campioanei CFR Cluj. Mihai Stoica și jucătorii au sărbătorit minute bune alături de galeria venită de la București.
Golul marcat de Malcom Edjouma în minutul 88 a declanșat sărbătoarea în tabăra celor de la FCSB. Mihai Stoica a fost cel care a dat tonul petrecerii, primul care „a decolat” pe derdelușul din Gruia.
VIDEO. FCSB, sărbătoare în casa campioanei CFR Cluj
Managerul general al grupării din Berceni i-a condus apoi pe fotbaliști spre sectorul în care a fost prezenta duminică galeria. În ciuda gerului, au petrecut împreună câteva minute bune.
„Ardeam de nerăbdare să merg la stadion / Doar pentru tine Steaua, am renunțat la tot!”, a fost refrenul favorit cântat de fani alături de jucători.
Andrei Cordea a fost cel mai curajos. S-a urcat pe gardul din fața ultrașilor și a dat tonul cântecelor.
Ce au spus jucătorii de la FCSB după victoria cu CFR Cluj
Am reușit să ne apropiem, suntem o familie, am făcut un meci senzațional. Bucuria e cu atât mai mare, cu cât victoria a venit pe final. Am încercat să fiu cât mai concentrat pentru că știam că trebuie să nu luăm gol ca să câștigăm. Îl felicit și pe Scuffet pentru că a scos câteva mingi foarte grele.
E bucurie mare în vestiar. Candidați la titlu am fost în fiecare an, depinde doar de noi. Sperăm să menținem această linie bună și să luptăm până la final pentru campionat
- Ștefan Târnovanu, portar FCSB
Așa e fotbalul, de asta e frumos. Dacă etapa trecută am pierdut punctele, acum am reușit să le câștigăm. Cred că în prima repriză am avut niște situații bune de a marca. Ne bucurăm că am reușit să dăm lovitura pe final. O victorie foarte frumoasă, cred că am meritat, asta ne dă moral pentru viitor. Acum 15 etape eram la 20 de puncte și nu ne mai gândeam la titlu. Ne apropiem pas cu pas și vedem la finalul sezonului unde o să ne clasăm
- Darius Olaru, mijlocaș FCSB
{{text}}