Stranieri

Un român de 19 ani, desemnat de Federația Italiană cel mai bun fotbalist al lunii ianuarie în campionatul Primavera

FOTO: Facebook @Catalin Sarmasan

Articol de Iulian Cuibar   —  luni, 06 februarie 2023

Brașoveanul Rareș Burnete (19 ani) se află într-o pasă foarte bună, lucru confirmat de Federația Italiană de Fotbal, instituție care l-a desemnat cel mai bun jucător al campionatului Primavera pentru luna ianuarie.

Atacantul format de Colțea 1920 Brașov, trecut și pe la formațiile de junior ale Farului, a fost transferat în toamna anului 2020 la clubul italian US Lecce.

Rareș Burnete, MVP în Primavera

Campionatul Primavera este considerat de specialiștii din fotbal ca fiind una dintre cele mai puternice competiții de juniori din lume, iar Rareș a avut o lună perfectă. 


A jucat patru meciuri ca titular, reușind un „hattrick” în etapa trecută împotriva Atalantei, dar a fost desemnat și jucătorul meciului în partida din deplasare contra echipei Juventus.

„Sunt mândru că sunt MVP-ul lunii ianuarie 2023, acestă desemnare arată munca și devotamentul pe care l-am depus în ultima perioadă. Dar nu mă mulțumesc cu atât! Îmi doresc mai mult, iar acest lucru mă motivează mai mult să-mi ating obiectivele cu echipa dar și personale. Vreau să mulțumesc clubului Colțea, care mă susține în continuare”, a declarat Rareș Burnete, component de bază a echipei naționale U19. 

De altfel, brașoveanul a deschis drumul României spre Turul de Elită U19, prin golul marcat împotriva Austriei, în ultimele calificări.

Campionatul Primavera continuă pentru Rareș cu 5 partide în luna februarie, împotriva echipelor Verona, Napoli, Frosinone, Sampdoria, Cesena.


Citește și alte știri din fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.