Vinicius Junior (22 de ani), integralist în Mallorca - Real Madrid 1-0, a intrat în clinciuri cu mai mulți adversari în timpul meciului de duminică.
Deplasarea de la Mallorca se anunța a fi complicată pentru Vinicius Junior, despre care Antonio Raillo, căpitanul „piraților”, spusese cu câteva zile înaintea meciului că „Dacă ar fi să ofer un exemplu pentru copiii mei, i-aș menționa pe Modric sau Benzema, niciodată pe Vinicius”.
Și chiar așa a fost. Vinicius nu și-a putut lăsa amprenta pe jocul pierdut de Real Madrid, în urma căruia „los blancos” au rămas la 8 puncte în spatele Barcelonei.
A fost inamicul numărul 1 pentru gazde, în special pentru Raillo și fundașul dreapta Pablo Maffeo, care l-au faultat și provocat pe parcursul meciului. Maffeo chiar l-a urmărit pe teren și l-a acuzat pe Vinicius că ar fi un plângăcios, prin gesturi sugestive.
Dar nici brazilianul nu s-a lăsat mai prejos. Potrivit unui jurnalist de la El Chiringuito, Vinicius i-ar fi zis lui Raillo că „Atunci când o să te lași de fotbal trebuie să-ți cauți un loc de muncă. Niciodată nu vei avea banii pe care îi am eu”.
Jucătorul lui Real Madrid l-ar fi „înțepat” și pe Maffeo: „Ești foarte slab. Nu înțeleg cum ai putea să-mi iei mingea, ești mult prea slab”.
Problemele au continuat pentru Vinicius și după meci. În timp ce semna autografe pentru fani la ieșirea din stadion, brazilianul a fost provocat de fanii lui Mallorca, care l-au numit „gură mare” și „prost”.
Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a sărit în apărarea elevului său: „Nu este vinovat pentru ce se întâmplă, el vrea numai să joace fotbal. Când rivalii îl provoacă și faultează, asta se întâmplă. Cred că ar trebui să ne uităm în altă parte pentru că nu este vina lui Vinicius pentru tot, trebuie să vezi ce s-a întâmplat în acest meci”.
Vinicius Junior
Tot după meci, Javier Aguirre, antrenorul lui Mallorca, a susținut că le-a cerut lui Raillo și Maffeo să nu intre în dueluri personale cu Vinicius:
„Am vorbit cu ei înainte de meci și le-am cerut să fie inteligenți, să nu provoace și să nu cadă în capcane. Le-am spus că dacă le-ar da mingea printre picioare sau ar fi driblați, nu trebuie să fie eliminați”.
Ulterior, antrenorul „piraților” l-a acuzat pe Vinicius de gesturi nesportive. Totodată, și-a declarat dezaprobarea față de provocările lansate de jucătorii săi în direcția lui Vinicius:
„L-am văzut cerând cartonașe galbene, dansând, scoțând limba. Nu-mi place când jucătorii mei fac asta, dar nici când o fac adversarii. Simt că este lipsă de respect față de rivali. Dar eu sunt bătrân, am alte valori.
Mi s-a spus că au existat gesturi neprofesioniste din partea jucătorilor mei față de Vinicius. Nu le agreez. Nu-mi plac sub nicio formă, vreau să fiu umil la victorie și la înfrângere”.
Pe subiect s-a pronunțat și fostul fotbalist spaniol Ivan Campo (48 de ani), la Radio MARCA.
Campo, fost jucător la Real Madrid, i-a sugerat lui Vinicius să nu mai ia în seamă provocările adversarilor.
„Nu știu dacă Maffeo poate fi pedepsit pentru ceea ce i-a făcut lui Vinicius. Dar în trecut ne loveam de multe ori, ne insultam, ne jigneam, apoi, la finalul meciurilor, mergeam împreună la bere.
Vinicius este un jucător minunat, dar trebuie să fie învățat ce înseamnă să apere tricoul și sigla lui Real Madrid. Ce trebuie să facă este spectacol, să joace fotbal.
Ronaldo, cel mai bun atacant brazilian din istorie, aplaudat de toată lumea, nu s-a plâns niciodată că era lovit. Vinicius trebuie să știe de siglă reprezintă”.
În minutul 44 al meciului cu Mallorca, Vinicius a văzut cartonașul galben pentru un fault asupra lui Pablo Maffeo. A fost al cincilea „galben” din acest sezon de campionat, astfel că brazilianul va sta etapa următoare, pe 15 februarie, cu Elche.
De la meci nu au lipsit nici scandările rasiste. Ținta acestora a fost Vinicius, iar conducerea campionatului spaniol a anunțat că va efectua o investigație.
În timpul meciului au fost observate încă o dată insulte rasiste intolerabile la adresa lui Vinicius Junior. La Liga pune la bătaie toate mijloacele tehnice de care dispune și colaborează cu clubul gazdă pentru a-i identifica pe cei responsabili, cu scopul de a lua măsurile legale corespunzătoare. La Liga condamnă ceea ce s-a petrecut, va depune plângerile necesare și va continua să lupte împotriva oricărui act de rasism.
{{text}}