Universitatea Craiova a devenit în 2023 o echipă de-o repriză. A doua. În 3 meciuri, i-a ieșit de 3 puncte o singură dată, acasă, cu Hermannstadt (2-0). Și asta doar grație a două execuții de excepție semnate Andrei Ivan.
Însă jocul e în mare suferință. Ca și la Botoșani (0-1), oltenii au arătat și contra Farului (1-2) ca și cum atunci s-ar fi întâlnit prima oară. La ora fluierului de start. Iar , premisele eșecului sunt îndeplinite în mare proporție.
Mai este însă un aspect. Unul care ține de atitudine, de ambiție, de determinare. Și astfel poți schimba o situație nefavorabilă, când jocul nu-ți iese. Juveții însă nu au așa ceva în ADN, iar fundașul Bogdan Vătăjelu, unul dintre veteranii echipei, a recunoscut-o, sub o formă sau alta, la final.
„Am fost penibili, chiar dacă a doua repriză ne-am mai revenit puţin. Chiar am fost penibili în seara asta, începând cu mine. Ăștia suntem. Cine poate să fie de vină, dacă nu jucătorii? Suntem penibili! Suntem o apă şi un pământ, toată lumea ne înjură”, a comentat el.
Cifrele InStat îi dau dreptate. Tocmai jucătorii de la care era de așteptat să scoată „căruța” din mocirlă au dat cele mai mari rateuri.
Cele mai multe baloane pierdute de jucătorii CS Universității Craiova în meciul cu Farul
1. B. Vătăjelu | 13 |
2. D. Nistor | 12 |
3. A. Ivan | 10 |
4. A. Crețu | 8 |
5. V. Screciu | 7 |
Cele mai puține dueluri câștigate de fotbaliștii Craiovei pe terenul Farului
1. Koljici | 25% |
2. Rivaldinho | 33% |
3. Ișfan | 36% |
4.-5. Vătăjelu | 45% |
4-5. Markovici | 45% |
Vătăjelu are și o soluție pentru ca Universitatea să se însănătoșească: „Antrenorul plătește pentru că este mai ușor de dat afară, e unul singur. Dar poate că ar fi timpul să plece și 15 jucători. Poate se întâmplă ceva bun! Dacă asta e bine pentru club, poate ar trebui să se întâmple”. Mingea e acum în terenul patronului Mihai Rotaru.
2 șuturiau cadrat oltenii, din totalul celor 14 expediate spre poarta lui Aioani
De fapt, mai degrabă unul, pentru că al lui Koljici, cel din final, a fost inofensiv, moale, ca o pasă la portar.
Oricâți antrenori ar veni, tot noi intrăm pe teren și tot noi trebuie să jucăm, să scoatem echipa de acolo de unde este. Avem condiții extraordinare, e păcat pentru ceea ce se întâmplă. Caracterele puternice se văd în momente grele.
-Dan Nistor, mijlocaș CSU Craiova
{{text}}