Drama înfiorătoare a lui Eric: „Există riscul să-mi fie amputat piciorul!” » Lacrimi în timpul interviului GSP: „Am dureri insuportabile, sunt în depresie de 2 ani”

Ajuns la 37 de ani, Eric de Oliveira, cel mai bun marcator străin din istoria fotbalului românesc, vorbește cu lacrimi în ochi despre momentele de coșmar pe care le trăiește la doi ani după ce-a pus ghetele în cui.

2007. Un brazilian venit de la CA Metropolitano, o echipă regională din Brazilia, o ajută pe Gaz Metan să promoveze în prima divizie. 27 iulie 2008 e ziua care-i va rămâne mereu în minte lui Eric de Oliveira, care bifează primele sale minute în Liga 1, contra Oțelului Galați, la un 2-2 pe teren propriu. Era începutul unei cariere extraordinare.

13 ani și 222 de meciuri mai târziu, Eric e obligat să renunțe la visul oricărui brazilian, fotbalul. Probleme de sănătate îi dau bătăi de cap. Ghetele în cui le pune tot la Mediaș în vara lui 2021. Rămâne în istorie drept golgeterul all-time în topul străinilor care au activat în România, cu 66 de reușite!

Drama înfiorătoare a lui Eric de Oliveira: „Există riscul să-mi fie amputat piciorul!”

La aproape doi ani de la ultimul său meci bifat, Eric e în Mediaș. Orașul care l-a crescut și care i-a devenit prima casă, chiar înainte de Rio de Janeiro, din Brazilia natală. Sud-americanul pare acum doar o umbră a jucătorului care era mereu cu zâmbetul pe buze și primul la distracție. A apărut în fața reporterilor GSP abătut și apăsat de drama din în ultimele luni pe care a ținut-o ascunsă.

A acceptat să vorbească deschis despre problemele sale „pentru că niciodată în viața mea nu o să uit pagina 1 «King Eric», după meciul cu FCSB de la Ovidiu când am bătut cu 1-0. Și nici faptul că am câștigat două trofee pentru cel mai bun jucător străin în Ancheta GSP. O împlinire imensă”. 

Pe lângă bucuriile și împlinirile sale, în ultima perioadă s-au adunat multe, foarte multe probleme. Eric duce o luptă grea cu depresia, care îi provoacă numai gânduri negre. Singura alinare rămâne familia, soția Cosmina și cei doi copii, Deric și Anthony.

„Nu pot să fac nici măcar 50 de metri”

- Eric, ne știm de aproape 15 ani. Niciodată nu te-am văzut trist, dezamăgit. Îți lipsește zâmbetul pe buze, așa cum ne-ai obișnuit. Ce s-a întâmplat?

- Toată lumea îl știe pe Eric zâmbitor, dar e greu să mai fiu Eric de acum ceva vreme. Offf, s-au acumulat multe.

- La ce te referi?

- Am intrat într-o depresie! Din cauza modului în care m-am lăsat de fotbal. Am fost surprins...

- Te-ai lăsat din cauza unor probleme medicale, din ce știm, nu?

- Mă așteptam să merg la doctor și apoi să revin la fotbal, însă n-a fost așa. Un medic mi-a pus un stent la picior și din momentul ăla eu n-am mai putut să joc! A fost finalul. Acum, de exemplu, nu pot să fac nici măcar 50 de metri pentru că mă dor picioarele, se umflă. Când mi-am dat seama că nu voi mai putea juca fotbal am intrat în depresie!

- Totuși, nu te așteptai că o să vină și momentul ăsta?

- Nu mă așteptam atunci! Și așa am început să mă uit ca un disperat la fotbal, ceea ce până acum câțiva ani nu-mi plăcea absolut deloc. Eu nu mai urmărisem un meci de fotbal de nu mai știu când.

„Sunt departe de mama...”

- Ai depășit momentele grele sau ele persistă și acum?

- Doar familia mă poate ajuta să ies din depresie! Familia a fost pilonul principal care m-a ținut... Soția mea a suferit foarte mult în această perioadă.

- Prietenii?

- Mulți pe care-i consideram prieteni au uitat de mine. Mergem înainte, nu e nicio problemă, asta e.

- Doar fotbalul ți-a provocat depresia?

- Și mama mea. Să nu uităm că eu sunt departe de mama, care este în Brazilia. Uneori nici nu-mi vine să-i mai povestesc soției problemele mele pentru că o încarc și pe ea. Inclusiv copiii simt că am probleme... În ultima vreme parcă mi-am mai revenit!

- Ce te face să uiți de probleme?

- Uite, un lucru care mi-a făcut bine îl reprezintă partidele la care am participat cu cei de la Liga Legendelor. Mulți dintre băieții cu care acum sunt coleg mi-au fost adversari pe vremuri și mă ajută să depănăm amintiri din acele timpuri. Din păcate, mai mult de un minut, două nu pot juca din cauza picioarelor...

- La picioare care e diagnosticul exact?

- E ciudat că medicii nu știu, îmi spun doar că am o arteră înfundată. Mi-au desfundat-o de trei ori până acum. Apoi mi s-a spus că am tromboflebită, mi se îngroașă sângele și trebuie să iau anticoagulante. Din păcate nu văd rezultate, nicio îmbunătățire.

„Am dat o grămadă de bani pe la doctori. În zadar!”

- Ai încercat să faci analize la mai mulți medici?

- „Du-te acolo, Eric!”, „Mergi acolo, Eric!”. Așa îmi spunea lumea. Am dat o grămadă de bani pe doctori. Plătește, plătește, plătește și eu sunt în starea asta tot mai rea! Am fost la un meci la Slobozia și brusc am simțit probleme și la piciorul drept... Trebuie să merg în străinătate la un control. Să vedem.

- Și care este riscul principal în acest moment?

- Dacă situația de la piciorul meu stâng se agravează în următoarea perioadă există posibilitatea să-mi fie amputat! E greu... Sunt în lumea mea și uneori cred că e mai bine să fiu singur. Merg înainte, încerc să nu mă plâng prea mult. Dumnezeu mi-a dat atâtea, iar dacă acesta este modul prin care trebuie să trec ca să revin, o să trec!

- Depresia prin care treci acum...

- E din cauza fotbalului sută la sută! Eu eram Eric, cel mai mare străin din istoria României, și dintr-odată s-a terminat totul. Nu mai puteam să dau în minge, să fac ceea ce iubesc! Nu pot să mă uit la videourile mele, nu pot să mă uit la meciurile mele. Nu am stare...

- De ce? Poate așa îți mai revii. De ce nu încerci?

- Pur și simplu, simt că puteam să mai fiu încă acolo. A fost finalul brusc de carieră și asta a contat. Nu-mi doream să fie cum a fost. Îmi doream un meci de retragere, să vină lumea să mă vadă. Și n-am avut asta... Acum n-aș mai putea sta pe teren, în caz că s-ar gândi cineva la un meci de adio. M-a afectat mult!

„Mi-a murit tatăl, mi-au murit o mulțime de rude și prieteni”

- În ultima perioadă...

- Mi-au venit tot felul de gânduri! Totuși, cred că dacă trebuia să mor... Dumnezeu e clar că are ceva pentru mine... În tot ce se întâmplă acum se vede cine e alături de mine. Eu am ajutat pe toată lumea, unii chiar au uitat. Niciodată n-am ajutat cu intenția de a primi ceva înapoi.

- Ce-ți lipsește în afară de fotbal?

- Aș vrea să stau mai mult alături de familia mea din Brazilia. Am fost în decembrie 2021, după patru ani. Când am ajuns acolo am aflat că o mătușă a murit, fix pe aeroport. Între timp l-am pierdut pe tata, două surori de-ale lui, prietenul meu cel mai bun, apoi încă o soră din partea mamei, apoi un unchi... Toate astea m-au afectat! Mi-am pierdut prietenii, familia. Am simțit că m-am îndepărtat de cei de acolo. Acum încerc să o ajut pe mama să vină de tot aici, în România. Momentan mi-e foarte greu pentru că nu pot să merg acolo.

- Ce-ți dorești cel mai mult acum?

- Să nu-mi pierd piciorul! Am dureri mari de tot, insuportabile, abia adorm pe la cinci dimineața... În fiecare zi, aceleași probleme. În ultima perioadă am ajuns de două ori la spital, în iunie anul trecut a fost cel mai grav, când am avut un blocaj renal. S-a rezolvat cu o operație. Apoi am ajuns iar prin octombrie.

- Unul dintre băieții tăi, Anthony, face și el fotbal.

- Copiii mei au crescut și sunt trist că nu pot să mă mai vadă jucând. Ei știu de mine doar din auzite și îmi mai arată golurile mele, dar eu fug... Nu pot să le văd! Dacă nu aveam problemele de sănătate jucam și acum. Nu vedeți ce fotbal avem? Și gras, așa cum m-au făcut toată lumea, tot jucam!

„Îmi doream să joc la Dinamo sau Rapid”

- Ai jucat la patru echipe în Liga 1. Care e cel mai drag moment?

- Cu Pandurii, Gaz și Viitorul am evoluat în Europa League. Nu am fost un jucător oarecare, chiar am făcut multe! Am rămas în istorie cu Pandurii în Europa League, am rămas în istorie cu Gazul jucând meciuri importante cu Mainz, apoi chiar și la Farul am câștigat două trofee interne. Am fost iubit la Constanța. Toate cluburile mi-au fost dragi.

- Cel mai mare regret care e?

- Că n-am prins un transfer la o echipă mare! La naționala României, de exemplu, nu depindea doar de mine. Dacă mă voiau, cu siguranță eu eram acolo. E clar că-mi doream un transfer la Dinamo, la Rapid, poate chiar și la U Cluj. Eu mi-am dorit mereu să joc pentru galerie, să dau goluri, să-mi strige numele. Nu mă visam Cristiano Ronaldo, să joc la Real Madrid, să câștig Balonul de Aur, am vrut doar să mă bucur de fotbal!

- Acum ești expert la Prima Sport. O carieră ca antrenor nu te tentează?

- Ba da, însă toți avem această problemă cu carnetul de antrenor. Acum sunt implicat la ACS Mediaș, clubul nou creat, unde îi ajut pe copiii de aici, o grupă under 17. Din când în când mai merg la echipa mare, la jocurile din Liga 4. Am spus că niciodată n-aș vrea să fiu antrenor, pentru că eu am grijă deja de doi copii acasă și mi-ar fi greu să am grijă de 30 la stadion. Totuși, în ultima vreme, parcă m-am răzgândit și mă tentează o carieră de tehnician.

Când a plecat din România a eșuat

În ultimul deceniu, Eric a ales de nu mai puțin de 5 ori să părăsească Liga 1. Niciodată însă n-a ieșit așa cum și-ar fi dorit el. Prima oară a ajuns în Ucraina, la Karpatî Lvov, unde a bifat doar 6 meciuri. Se întâmpla în 2012. După 2 ani, a dat curs ofertei de la Al Ahli, din Arabia Saudită. 

Nici acolo n-a stat prea mult, a disputat doar 9 jocuri și a revenit la Pandurii. În 2015 a ales ceva și mai exotic: Japonia. A semnat cu Matsumoto Yamaga. A stat o jumătate de an, după care a mers în Arabia Saudită, la Najran. A stat numai 5 luni și a revenit la Gaz Metan. 

Ultima tentativă de a confirma în afara României a fost în 2018, când a ales Qatar, dar nici aici n-a reușit să stea foarte mult și s-a întors de unde plecase, la Viitorul.

Unde a jucat Eric cele 222 de meciuri în Liga 1

CITEȘTE ȘI: