Întrebat dacă și-a cerut iubita în căsătorie, Ianis Hagi (24 de ani), jucător la Rangers, în Scoția, a negat.
La nivel sportiv, Ianis Hagi trece printr-un moment bun. A revenit de curând pe teren după o pauză de un an, provocată de o accidentare serioasă la genunchi.
Ianis stă bine și pe plan personal. Are o relație de mai bine de un an cu Elena Tănase, o tânără aromână.
Ce spune Ianis Hagi despre căsătorie
Întrebat dacă și-a cerut iubita în căsătorie, fotbalistul a negat. Spune că nu a venit încă momentul pentru a face acest pas.
„Nu. Îmi place să am relația privată, așa sunt în viața de zi cu zi. Relația noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea, suntem foarte fericiți.
Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine.
Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit, știi asta”, a precizat Ianis la Pro Arena.
Elena Tănase este fiica unui om de afaceri din Constanța. Provine dintr-o familie de aromâni, lucru care a întărit relația cu Gică Hagi. Conform unui interviu oferit de Ianis anul trecut, Elena face naveta cât de des poate pentru a se întâlni cu Ianis, fiind stabilită în continuare în România.
{{text}}