Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI OSK - FCU CRAIOVA

Comisia de Disciplină a audiat astăzi părțile în scandalul de xenofobie de la Sepsi - FCU Craiova » Când e așteptat verdictul: „Așa ni s-a promis”

+46 Foto
David Kertesz, vicepreședinte Sepsi OSK

Articol de Cătălin Stroia   —  miercuri, 08 februarie 2023

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a amânat astăzi pronunțarea în cazul suspendării meciului dintre Sepsi OSK și FCU Craiova până miercurea viitoare, pe 15 februarie. Clubul oltean riscă să piardă meciul cu 0-3 la „masa verde”. 

Meciul dintre Sepsi OSK și FCU Craiova din etapa 23 a Superligii a fost suspendat definitiv duminică, 29 ianuarie, în minutul 26, din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor lui FCU.

Decizie amânată în cazul suspendării meciului Sepsi OSK - FCU Craiova

Cazul a fost astăzi pe masa Comisiei de Disciplină, care a decis amânarea pronunțării până miercurea viitoare, pe 15 februarie. La fel se întâmplase și la primul termen al cazului, pe 1 februarie.


Ședința de astăzi a început la ora 12:30 și s-a încheiat la ora 15:30. Sepsi OSK a fost reprezentată de vicepreședintele David Kertesz, care a sosit în jurul orei 12:10. Din partea FCU Craiova a fost prezent avocatul Dan Idita, ajuns mai târziu, la 14:15. Chiar și așa, el a plecat primul de la sediul Ligii, fără să ofere vreo declarație jurnaliștilor prezenți în fața sediului LPF.

VIDEO. Vicepreședintele lui Sepsi OSK: „Ne-au promis că săptămâna viitoare vom ști rezultatul”

A vorbit, în schimb, la ieșire, vicepreședintele lui Sepsi. 


„Așteptăm verdictul. Aș fi vrut să vină din prima, de săptămâna trecută, scrie clar în regulament ce se întâmplă în astfel de cazuri. Ni s-a promis că săptămâna viitoare vom ști rezultatul. Am depus câteva acte pe care ni le-au cerut, toate sunt pe masa Comisiei. Așteptăm cu speranță”, a precizat pentru GSP.ro vicepreședintele lui Sepsi OSK, David Kertesz.

„În prima fază, am discutat despre meciul în cauză, apoi despre ce trebuie făcut în viitor ca să nu se repete asta și care ar trebui să fie atribuțiile ambelor cluburi. Trebuie specificate mai clar anumite lucruri, măsuri mai clare în organizarea meciurilor. 

Discuțiile au decurs normal. Să vedem decizia Comisiei și ce e de făcut pe viitor pentru a nu se mai ajunge la astfel de cazuri. Nu e bine să se întrerupă meciurile. Spectatorii trebuie educați, de acolo apar problemele”, a adăugat acesta. 

Cazul este judecat pe baza raportului întocmit de arbitrul partidei, Andrei Chivulete, și de observatorul Octavian Goga.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.