Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a publicat azi decizia de încetare a contractului dintre FCU Craiova și Ricardo Grigore. Dar situația fundașului de 23 de ani este una complicată.
Fotbalistul crescut de Dinamo a ajuns în vara la FCU Craiova, dar a plecat după 13 etape. Acesta a încetat colaborarea cu formația lui Adrian Mititelu, dar viitorul lor este unul incert.
Ricardo Grigore, la mâna lui Dinamo după despărțirea de FCU Craiova
Rici a fost împrumutat vara trecută pe un sezon în Bănie însă Adrian Mititelu nu a fost convins de prestațiile lui, așa că l-a pus pe liber, mai ales că trebuia să achite 25.000 de euro roș-albilor. Ricardo mai are contract cu Dinamo până în vara lui 2024, dar nu se poate întoarce la „câini”. El ar trebui să fie legitimat din nou, dar Dinamo are interdicție la transferuri din cauza restanțelor.
Fundașul se poate legitima în perioada următoare pentru 6 luni, ca jucător liber. Dar la vară ar trebui să revină la Dinamo sau să fie vândut de „câini”.
Surse GSP.ro dezvăluie că: „Ricardo Grigore vrea ca Dinamo să-i dea o hârtie la mână cu pretențiile clare financiare pentru ca echipa care l-ar lua liber pentru 6 luni să știe la vară în ce condiții îl poate transfera.
Iar în vară, Dinamo nu e dispusă să renunțe gratis la el. Va cere o sumă de transfer”.
Adrian Mititelu a plătit 25.000 de euro pentru Ricardo Grigore. În plus, Dinamo a păstrat 30% dintr-un viitor transfer, cu condiția ca suma să nu fie sub 100.000 de euro.
101partide, 5 goluri și 6 assist-uri a strâns Grigore la Dinamo
13 februariee data la care se încheie perioada de transferuri din Romania
{{text}}