Liga 1

A prins doar 3 meciuri la FCSB, a rămas „blocat” în Berceni și acum își pregătește revanșa: „Le arăt eu că au greșit!”

Vadim Rață, 29 de ani, n-a trecut ușor peste aventura de la FCSB. În septembrie, mijlocașul central era „dat retur” la FC Voluntari după numai 3 partide în roș-albastru, deși Gigi Becali plătise pentru el 350.000 de euro.

Articol de Alexandru Barbu  —  Thursday, 09 February 2023

Vadim Rață, 29 de ani, n-a trecut ușor peste aventura de la FCSB. În septembrie, mijlocașul central era „dat retur” la FC Voluntari după numai 3 partide în roș-albastru, deși Gigi Becali plătise pentru el 350.000 de euro.

Internaționalul moldovean susține că locuiește și acum în Berceni, zona în care se află baza FCSB-ului și unde Vadim s-a mutat special, după ce a semnat cu vicecampioana. „Mă gândeam numai la un singur lucru, să mă acomodez rapid la FCSB. După, brusc s-au dat planurile peste cap și trebuia să mă întorc la Voluntari. Până şi în momentul de faţă stau în apartament acolo, în Berceni”, a declarat Rață, conform Orange Sport.

FC Voluntari - FCSB » Vadim Rață vrea revanșa: „E șansa mea să le arăt că au greșit”

Acum, Rață abia așteaptă meciul cu FCSB de duminică, 12 februarie, ora 20:00: „E o ocazie pentru mine să arăt că ei au greşit. Ar fi bine să luăm puncte, să câștigăm sau măcar să obținem un egal, poate înțeleg şi ei că nu e OK să te comporți aşa cu un fotbalist”.

Mie îmi trebuia puţin mai mult timp ca să demonstrez la FCSB. Nu cred că aş mai reveni acolo, pentru că ar fi ceva straniu

- Vadim Rață, mijlocaș FC Voluntari

FCSB l-a transferat în vară pe Rață în schimbul a 350.000 de euro, numai că patronul Gigi Becali a decis să scape rapid de el. Cum bifase deja două cluburi în actuala stagiune, mijlocașul n-a avut de ales și s-a întors la Voluntari.

VIDEO. Toate detaliile înaintea meciului FC Voluntari - FCSB:

>

Mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.