Liga 1

Îl sfidează pe Becali! » Cer control doping pentru FCSB, la două zile după informațiile publicate de GSP

FC Voluntari a cerut control antidoping după meciul cu FCSB, duel contând pentru etapa #25 din Superliga (duminică, ora 20:00).

Articol de Vlad Nedelea, Alexandru Barbu  —  joi, 09 februarie 2023

Finul Pandele îl sfidează pe nașul Becali: FC Voluntari a cerut control doping după meciul cu FCSB, duel contând pentru etapa #25 din Superliga (duminică, ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1).

La două zile după ce Gazeta a publicat cifrele formidabile ale roș-albaștrilor din deplasarea cu CFR Cluj (1-0), Voluntari, echipa din orașul administrat de Florentin Pandele, finul lui Gigi Becali, a solicitat ca FCSB să fie supusă controlului doping la finalul întâlnirii de duminică.

7 fotbaliști de la FCSB au „rupt norma” în derby-ul cu CFR Cluj

NumeDistanța alergată (Km)
Șut12,8
Edjouma11,9
Cordea11,9
Olaru11,8
Sorescu11,2
Radunovici11
Tamm10
I. Cristea8,8
Compagno8,8
Oct. Popescu8,6
Miculescu3,5

GSP a titrat: FCSB a dat peste cap contorul cu CFR Cluj

Șapte dintre jucători au adunat peste zece kilometri la Cluj: Șut, Edjouma, Cordea, Olaru, Sorescu, Radunovici, Tamm. Echipa lui Pintilii a dominat-o pe CFR mai ales în prima repriză și a fost ajutată de efortul uriaș.

Cel mai mult a alergat Șut, peste 12 kilometri, marcatorul Edjouma a bifat aproape 12 kilometri și el. Olaru a adunat 18 sprinturi, cele mai multe, urmat de Radunovic, cu 13, și de Cordea, cu 11.

La Cluj a impresionat și viteza atinsă de Deian Sorescu: 34,35 kilometri pe oră!

Andrei Dumiter nu va juca în FC Voluntari - FCSB

Din informațiile GSP, Andrei Dumiter (23 de ani, atacant) nu va fi în lot duminică. Transferat definitiv la începutul anului de FC Voluntari, Dumiter nu are drept de joc în acest sezon contra celor de la FCSB.

3 aniau trecut de când FCSB nu a mai câștigat pe terenul Voluntariului, 2-1 pe 6 februarie 2020

VIDEO. Toate detaliile înaintea meciului FC Voluntari - FCSB:

>

Mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.