Ionuț Lupescu (54 de ani), fost mare internațional, l-a criticat în termeni duri pe Elias Bucurică, liderul galeriei celor de la Dinamo.
Fostul jucător al formației din „Ștefan cel Mare” a spus că Elias Bucurică este unul dintre vinovații din cauza căruia peste 10.000 de fani ai lui Dinamo s-au retras din programul „Doar Dinamo București”.
Ionuț Lupescu îl atacă pe Elias Bucurică, liderul PCH: „Eu îl înțeleg că are această dorință să umble pe la Săftica”
Ionuț Lupescu a spus că dorința lui Elias Bucurică „de a umbla pe la Săftica”, acolo unde este cantonamentul lui Dinamo, precum și implicarea acestuia la echipă, au dus la retrogradarea „câinilor roșii” în Liga2, pentru prima dată în istoria clubului.
„Elias ar trebui să știe că problema lui nu sunt eu, problema lui este că peste 10.000 de suporteri s-au retras din acest program (n.r. „Doar Dinamo București”) sau n-au mai cotizat. De ce n-au reușit să facă un raport financiar în trei ani de zile, să-l prezinte suporterilor? Nu doar o hârtie A4 în care au încasări și pe unde au dat banii mai departe. E rușinos, dacă vrei să faci un program de socios adevărat.
Elias Bucurică este liderul galeriei dinamoviste de peste 25 de ani. Foto: Cristi Preda (GSP)În acte, el este proprietarul PCH-ului și programul DDB aparține PCH-ului. Deci aici e toată problema. Eu de aia am spus, important e să se înscrie toți suporterii, cu siguranță sunt foarte mulți juriști dinamoviști care ar putea ajuta să se modifice această problemă. Există un administrator judiciar, domnul Zăvăleanu, care e cel care își spune ultimul punctul de vedere.
Eu îl înțeleg că are această dorință să umble pe la Săftica, după jucători, după antrenori, după stadioane, prin cabine, dar nu ăsta este scopul acestui program. De asta cred eu că s-a și ajuns din Liga 1 în Liga 2 și să plece atât de mulți suporteri din acest program”, a declarat Ionuț Lupescu, potrivit Sport.ro.
{{text}}