Dorian Marin, care a antrenat timp de 9 ani în Siria, la Hutteen și Qardaha (2001-2004) și apoi la Tishreen (2010-2012, 2016-2017) povestește cum cunoscuții alertează că multe ajutoare nu ajung la supraviețuitori
Lovită puternic de cutremurele de luni, care au avut epicentrul în Turcia vecină, Siria izolată și deja măcinată de războiul civil se clatină.
Iar oamenii care au lucrat și locuit ani de zile în țara asiatică trag un semnal de alarmă. Unul dintre ei este antrenorul băcăuan Dorian Marin, fost tehnician la Hutteen și Qardaha (2001-2004) și Tishreen (2010-2012, 2016-2017).
Marin se află, în prezent, în Germania, unde s-a stabilit după ce s-a îmbolnăvit serios în Nigeria, unde a antrenat până în 2019.
În cei 9 ani petrecuți în Siria, Dorian Marin a antrenat în orașe lovite de cutremurul de acum, Latakia și Qardaha.
„Am prieteni cu care am vorbit și m-am îngrozit de ce am auzit. Asta le mai trebuia după toate lipsurile și teroarea în care trăiesc”, a explicat antrenorul.
„Am vorbit cu foștii mei jucători din Alep și Hama, unde a fost prăpăd”
Marin spune că oamenii ar încerca să plece din zonele lovite de cutremur, însă nu au cu ce, deoarece combustibilul lipsește.
„Zone întregi ale orașului Latakia au fost afectate. La fel la Jableh (n.r. - alt oraș de pe malul Mării Mediterane) unde fostul internațional Nader Joukhadar a murit împreună cu copilul său… Am vorbit și cu foștii mei jucători din Alep și Hama, unde a fost prăpăd”, povestește Marin.
Joukhadar avea 45 ani, jucase de 14 ori la echipa națională în anii ‘90 și marcase 9 goluri.
„Dorm în frig și în ploaie”
Cu locuințele distruse, oamenii dorm pe unde apucă, povestește antrenorul român.
„Pe străzi, în mașini, care sunt cu rezervoarele goale, pe câmpuri, în frig și ploaie. Sper cumva să facă ceva pentru ei comunitatea internațională.
El spune însă că e foarte greu, deoarece supraviețuitorii se plâng că multe ajutoare nu ajung la ei.
„În Germania a început deja să se strângă ajutoare pentru Siria. Mă rog să ajungă la ei”, completează antrenorul, ajuns la 62 ani.
S-a deschis un punct de frontieră
Dorian Marin are un mesaj pentru voluntarii care intenționează să ducă ajutoare în Siria: să își aleagă bine locul în care le duc.
„A fost deschis un singur punct de trecere, la frontiera cu Turcia. Totul pentru ca unele convoaie umanitare să poată ajunge acolo”, spune el.
Unde ar putea ajunge ajutoarele?
„Un loc de încredere unde am înțeles că se colectează serios este Biserica Ortodoxă Mar Liaz (Sfântul Ilie) din Latakia. Abuna (Preot) Ibrahim Shefe se ocupă”, spune Dorian Marin.
3.800de oameni au murit în Siria după cutremur, conform unui bilanț de vineri, 10 februarie. În total și-au pierdut viața peste 22.000 oameni
{{text}}