Fondul clasei pentru domnii arbitri

Federația ciuntește drepturile TV, iar cluburile acceptă bucuroase să le stabilească alții prioritățile

S-a decis recent, la nivel federal, ca o sumă destul de importantă din ceea ce prim-divizionarele primesc de la televiziuni să meargă, via FRF-CCA, către corpul de arbitri. Cu alte cuvinte, s-a hotărât ca echipele din primul eșalon să achite niște bani în avans, pentru arbitrajele viitoare de care vor beneficia.

Un mizilic?

Cuvântul „beneficia” e complet lipsit de nuanțele pe care le bănuiți, el se referă strict la prestarea serviciului respectiv. Nu trebuie căutate sensuri ascunse acolo unde nu sunt! Domnii arbitri muncesc și e logic să fie plătiți la timp, să nu stea la mofturile câte unor cluburi care-i mai amână uneori. 

Au și dumnealor trebuințe, sunt oameni ca toți ceilalți și e nevoie de o celeritate a plăților. Unii ar putea să spună că e o măsură oportună, mai ales că nu e vorba de cine știe ce sumă. 

Spre 110 mii de euro de club, în total aproape două milioane de euro. Un mizilic de câteva procente, acolo (în medie, sub zece, pentru echipele fruntașe chiar sub 5), dintr-o sumă destul de mare.

Ordinea importanței

De aici decurg două întrebări. Prima, rostită deja în spațiul public, se referă la ordinea operațiilor în fotbalul nostru. A priorităților. Adică întâi domnii arbitri și abia apoi domnii jucători. În speța de față, doar arbitrii și deloc jucătorii. 

Pentru cei cu fluierele, cu fanioanele și cu privirea ageră din microbuzele VAR, se pot strânge bani, precum „fondul clasei” la școală. Nu și pentru plata salariilor jucătorilor.

Mai trebuie luat în calcul și că unii dintre arbitri, prin calitatea dumnealor de ajefiști fruntași pe ramură, fac parte din ampla masă de vot a FRF, care de fiecare dată, știm bine, nu vizează altceva decât unanimitatea. Pe când jucătorii nu votează, așa că n-au decât să mai aștepte.

A doua întrebare

Sigur că suma e mică în raport cu întreg conținutul chimirului drepturilor TV. Că pentru plata la zi a celor circa 500 de fotbaliști ar fi nevoie de mult mai mult, iar banii de la televiziuni n-ar fi suficienți, ar fi nevoie și de alte fonduri, cu mai multe zerouri. 

Dar vine a doua întrebare: de ce cluburile au acceptat, oare, cu atâta voioșie să cotizeze la acest fond al clasei?

Nimeni n-a rostit o silabă!

Pentru că nu există nicio relație financiară între cluburile de prima ligă și FRF. Sigur, echipele au obligația de a achita acele baremuri, dar dacă n-o fac, există metode coercitive. Neprogramări, depunctări, paleta punitivă e largă. 

Pentru ca aceste sume, cuvenite contractual cluburilor, să ajungă DIRECT la FRF a fost nevoie de acordul cluburilor. Care se pare că a fost exprimat numaidecât, de vreme ce nimeni n-a cârtit măcar cu o silabă.

Coriștii fără dirijor

În urmă cu ceva vreme, când FRF a cerut prim-divizionarelor o taxă de solidaritate, de valoare mai mică decât aceste aproape două milioane de euro, corul domnilor președinți sau patroni, aflat sub bagheta dirijorală a Ligii, a interpretat, pe o tonalitate extrem de ascuțită, mai multe șlagăre de protest. 

Și nu s-a mai dat niciun cent, pentru niciun fel de solidaritate. Acum, aceiași coriști, de data aceasta fără dirijor (LPF n-a scos un diftong pe subiect!) cântă ode de slavă Federației, acceptă să-și rupă de la gură, își refac din mers prioritățile, numai pentru că așa li s-a spus "de sus".

Nu trebuie să-i plângem pe obidiții contribuabili de vreme ce au acceptat cu zâmbetul pe buze această zeciuială, această formă de iobăgie cu un profund iz feudal.