Ionuț Lupescu, 54 de ani, unul dintre ei mai mari „tricolori” din istorie, a fost invitat în podcast-ul artistului Damian Drăghici și a dezvăluit mai multe episoade interesante din interiorul echipei naționale.
„Sunt «câine roșu», nu știu cu cine ții tu", a punctat Ionuț Lupescu. Damian Drăghici a mărturisit și el: „Dinamovist am fost și eu. Eram fan înrăit, stăteam la Lizeanu, la cinema Melodia. Eram înnebunit după Rednic, Orac, Augustin - de-i înjura pe toți, Andone".
Cu autobuzul 119 până la Dinamo
Ionuț a început fotbalul la Viena, cu miuțe pe marginea terenului, în timp ce tatăl său, Culae Lupescu, fost campion cu Rapid, evolua pentru Admira Wacker.
Revenind acasă, mama lui a avut o influență uriașă a ceea ce avea să devină ulterior: „Tata mi-a spus trei lucruri: «Muncă, muncă și iar muncă!». Și dacă-ți place, trebuie să asculți de antrenor.
Cea care a pus piciorul în prag, a fost mama, la 12-13 ani: «Ori joci fotbal ca lumea la un club mare, ori te lași!». După câteva luni în care nu-mi mai ardea nici de școală, nici de nimic, am luat autobuzul 119 de la mine, de la Morarilor, Pantelimon, și-am ajuns la Dinamo, la Piți Varga".
Impresionat de Inter Milano
În toamna 1981, la meciul cu Internazionale Milano, 3-2 la București, Lupescu a fost copil de mingi. Dinamo a eliminat în acea toamnă marele Inter, cu mulți italieni ce aveau să câștige Campionatul Mondial din 1982!
„Cu Internazionale, toți ai lor erau la costum, am fost impresionat. Mă uitam la ei cu gura căscată. Eram copil de mingi, aveam un deal cu Țețe Moraru. Să nu dau mingea repede la corner, să i-o dau lui, să aibă ai noștri timp să se retragă. După 4-5 ani jucam cu ei în echipă, apoi i-am avut copii de mingii pe Petre, Hîldan, Dumnezeu să-l ierte!, și alții", a rememorat Lupescu.
A debutat în locul marelui Balaci
Fostul căpitan și lider al „câinilor roșii” nu poate uita momentele de început la prima echipă din Ștefan cel Mare: „Am avut norocul să debutez în locul lui Ilie Balaci, îl adusese nea Mircea Lucescu la noi. Balaci - un om deosebit, Dumnezeu să-l ierte!, am ținut legătura cu el. L-a căutat Milan! A avut ghinionul acelei accidentări, la menisc, acum e o operație ridicolă, dar la vremea aia nu aveam specialiști în țară, iar afară nu a fost lăsat să meargă".
Ionuț Lupescu: „Amatorism total”
Primul Campionat Mondial de după Revoluția din 1989 a fost în Italia. Coppa del Mondo.
„La Mondiale, unde stăteam în cantonament, era ca la târg. Amatorism total! Intra cine voia și cine nu voia. Nu cum a urmat după aceea în 1994 și în rest. Lotul din 1990, ca valoare, a fost mai bun decât cel din 1994! În 1990 erau Cămătaru, care nici nu a jucat, Mateuț, care a jucat câteva minute, și alții... Dar între 1990 și 1994 am căpătat experiență și tupeu, mentalul de a ne bate cu oricine", a comentat Lupescu.
Când am ajuns în America, pentru Campionatul Mondial, eram după 15-16 ore de zbor, lângă Los Angeles, eram obosit și m-am trezit când am văzut-o pe Corina Chiriac care ne întâmpina cu pâine și sare. Mă simțeam eu onorat că ne-a primit ea, eram și noi vedete, dar eu crescusem cu generația dânsei
Zico a fost idolul meu. Eram fanul Braziliei în 1982, când am deschis ochii în fotbal. Aveam abonamentul de ITB, de transport, era numele meu și lângă mi-am scris: "Zico"
- Ionuț Lupescu
Lupescu: „Îmi venea să mă opresc în timpul meciului și să mă uit la Maradona”
Ionuț Lupescu a avut oportunitatea de a se duela pe teren cu legendarul Diego Armando Maradona, când El Pibe D"Oro era la apogeu, iar românul la început de carieră.
„Pe noi, românii, ne prinde frica. Și e bine când ne e frică! Mi-aduc aminte de meciul nostru cu Argentina, 1-1, la Napoli, cu Maradona la Mondialul din 1990. Vorbeam cu Rotariu, îmi venea să mă opresc în timpul partidei, doar să mă uit la el! Serios.
N-am văzut pe nimeni cum atingea el mingea, cu stângul. Mai era un vârf, pentru mine a fost modelul de atacant, Van Basten... Dar la Maradona, îți jur, am vrut să mă opresc și să mă uit la el. Plus personalitatea lui. Care era altfel decât a lui Messi. Diego se punea în fața, în spatele, căra echipa. Messi e doar pentru el", a rememorat ex-dinamovistul.
{{text}}