Liga 1

Ilie Dumitrescu, dat pe spate de o mutare făcută de Eugen Neagoe în meciul cu CFR Cluj: „M-a impresionat! Acolo s-a făcut diferența”

Ilie Dumitrescu (54 de ani), fost mare internațional, este impresionat de o mutare pe care Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul celor de la CS Universitatea Craiova, a făcut-o în meciul câștigat de olteni, scor 2-0, în fața lui CFR Cluj.

Articol de Vlad Roșu  —  duminică, 12 februarie 2023

Ilie Dumitrescu (54 de ani), fost mare internațional, este impresionat de o mutare pe care Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul celor de la CS Universitatea Craiova, a făcut-o în meciul câștigat de olteni, scor 2-0, în fața lui CFR Cluj. 

Fostul mare fotbalist consideră că intrările lui Alexandru Crețu și Dan Nistor pe teren, în locul lui Alexandru Ișfan, respectiv Vladimir Screciu, au betonat mijlocul formației din Bănie, elevii lui Dan Petrescu nereușind să-și mai creeze ocazii de gol în partea a doua a meciului. 

Ilie Dumitrescu, după CSU Craiova - CFR Cluj: „Alexandru Crețu a intrat foarte bine, la fel și Dan Nistor”

„Mută foarte bine Neagoe, m-a impresionat mutarea asta. În minutul 60, acolo s-a făcut diferența, Crețu a intrat foarte bine, a făcut un joc foarte bun. La fel și Nistor, dar Crețu, cu mult peste. 

Acolo au început să domine mijlocul terenului, cu trecere de la un 4-4-1-1, sau de la 4-4-2, renunță la Markovic, îl introduce pe Crețu, întărește mijlocul cu Nistor, renunță la Ivan, cu Cîmpanu și Ivan pe părțile laterale, și echipa a arătat foarte bine”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport. 

Ilie Dumitrescu: „Andrei Ivan e un lider”

Ilie Dumitrescu l-a lăudat și pe Andrei Ivan (26 de ani), autorul unei „duble” în meciul cu CFR Cluj, despre care a spus că este un lider, un jucător care creează dezechilibru. 

„Clar că jucătorul meciului este Ivan. Și la golul acela din lovitură liberă, el a fost acolo, el e genul de jucător care creează dezechilibru și care are acțiuni individuale în care creează superioritate. 

Își asumă, e un lider, trece printr-un moment foarte bun și comunică foarte bine cu Neagoe”, a mai punctat Ilie Dumitrescu, potrivit sursei citate. 

VIDEO. George Cîmpanu, după victoria celor de la CSU Craiova cu CFR Cluj: „Eram obligați să facem asta”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.