FCU 1948 e o bălmăjeală de litere și de cifre cuprinse într-un acronim, dar și o etalare a fotbalului de calitate, destul de rar prezent pe la noi
Înainte să înceapă meciul de vineri seara, Rapid-FCU 1948, oaspeții arenei din Giulești se aflau pe locul 10 din 16, cu 27 de puncte. Ce-i drept, un meci mai puțin, cel cu Sepsi, dar cu nădejde de doi bani că ar putea obține vreo rejucare acolo. Așadar, 27 de puncte mari și late. Atât și nimic mai mult.
Mediocritatea matematică
Dacă, în timp ce pe gazonul giuleștean se derulau evenimentele unuia dintre cele mai de calitate meciuri din Superliga, îi spuneai cuiva care se pricepe la fotbal, dar nu cunoaște campionatul românesc, că echipa în albastru ocupă un loc la mijlocul clasamentului, interlocutorul putea crede că avem un campionat extraordinar.
Păi, dacă așa arată mediocritatea matematică, atunci cum arată vârfurile?!
Hibernare și reînviere
Această mediocritate matematică, în loc să se clatine din temelii după evenimentele de la Sfântu Gheorghe, chiar să se prăbușească fotbalistic și să nu se mai ridice, a înviat pur și simplu. De fapt a reînviat, pentru că mai fusese o dată vie în campionat, pe la început, când a bătut CFR-ul și Rapidul, când a remizat la FCSB acasă.
Între timp a avut și o perioadă de hibernare, ca o ființă neadaptată la clima fotbalului nostru, obligată de nevoile organismului să intre uneori într-o letargie de două-trei luni. Când se trezește la viață, ca acum, înfulecă flămândă tot ce găsește în cale.
Dincolo de „cei doi B”
Toată lumea îi vede pe Bauza și pe Bahassa. Într-adevăr, doi jucători foarte buni, pescuiți din două școli de fotbal, argentiniană și franceză, care acum nici două luni jucau finala Cupei Mondiale.
Puțini îi văd însă pe cei doi stoperi, Andre Duarte și Danny Henriques, reconfortant de sudați pentru unii care au jucat doar a treia oară unul lângă celălalt, asta dacă suntem generoși și punem la socoteală și cele 26 de minute din Covasna.
Sau pe Radu Negru, capabil să centreze din alergare (și fără să se uite la minge) ca Nae Negrilă pe vremuri.
Sau pe portarul Gurău, copt vreo doi-trei ani în liga a doua, la Slobozia. Și, mai ales, pe Nicolo Napoli, pe care-l judecăm (pripit și incomplet!) doar pentru româna sa deficitară, înmuiată în sos gorgonzola italienesc, nu și pentru cum îi arată echipa.
Edi, Achim ar putea fi o soluție?
Special am omis din înșiruirea de mai sus numele lui Vlad Achim, pentru că el merită un paragraf separat. Ex-constănțeanul e centrul geometric al echipei, punctul ei de sprijin, locul de intersecție a momentelor forței.
Probabil că dacă Achim ar lipsi într-un meci, Craiova lui Mititelu n-ar mai putea să arate ca în Giulești sau ca la 5-0 cu U Cluj. Vlad acoperă, recuperează, pasează și ne face automat să ne gândim cam cum stăm cu mijlocașii centrali la echipa națională.
E adevărat, sunt cei doi Marin (Răzvan și Marius), Achim are o vârstă, dar dacă Olanda a debutat recent un portar de 38 de ani (pe Pasveer, de la Ajax), noi avem atât de multe valori încât să ignorăm un închizător de 33? În martie jucăm cu Andorra și Belarus, poate că ne-am putea permite acest experiment.
Ce înseamnă „oltenească”?
I se reproșează lui FCU că are prea mulți străini (în Giulești a avut totuși 5 români pe teren la start, a respectat inclusiv indicațiie ministrului Novak, cu măcar 40% români) și că n-ar transmite publicului expresia fotbalistică a simțirii oltenești. Ba chiar o transmite!
Într-un tablou cu toate nuanțele, Bauza și Bahassa sunt acele pete de culoare pe care oltenii și le-au dorit întotdeauna, iar în curând se vor consacra în primul 11 Mascarenhas și Giovanni Piccolomo. Ultimul, tradus în… oltenește, înseamnă chiar Mititelu.
{{text}}