Campionate

Tensiuni la PSG » Scandalul izbucnit în vestiar, după ultima înfrângere din Ligue 1: Neymar, primul care a cedat

PSG traversează un moment complicat în Franța / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Remus Dinu  —  duminică, 12 februarie 2023

PSG traversează un moment complicat în Franța, iar atmosfera din vestiar s-a deteriorat brusc după ultimele rezultate. Eșecul cu Monaco, 1-3, a provocat o adevărată „furtună” în formația parizienilor.

Seria negativă a lui Paris Saint-Germain - trei înfrângeri și un egal în șapte meciuri din 2023 - a învolburat serios apele la Paris. 

L'Equipe scrie că, imediat după finalul meciului cu Monaco, în vestiarul lui PSG ar fi avut loc un conflict extrem de aprins. Cel care a dat tonul nemulțumirilor a fost directorul sportiv Luis Campos, care, printre altele, le-a reproșat jucătorilor lipsa de agresivitate din meciul cu monegascii.

Scandal la PSG, după înfrângerea cu Monaco

Deranjați de ieșirea lui Campos, primii care au luat atitudine ar fi fost „greii” Neymar și Marquinhos, care i-au răspuns oficialului în portugheză, pe un ton ridicat, mai scrie sursa citată. Afectați de înfrângerea cu Monaco, cei doi brazilieni s-ar fi simțit lezați de afirmațiile lui Luis Campos și au răbufnit.

„Cel mai important lucru este să rămânem uniți, indiferent de ce se vorbește, indiferent de ce se întâmplă, ăsta este mesajul”, a transmis Presnel Kimpembe, unul dintre căpitanii lui PSG. 

PSG se pregătește pentru „șocul” cu Bayern din Champions League

PSG nu i-a avut la dispoziție contra lui Monaco pe Mbappe, Messi, Verratti și Renato Sanches, toți accidentați.

De altfel, Lionel Messi este incert pentru partida pe care parizienii o vor disputa în compania celor de la Bayern Munchen, în faza „optimilor” de finală din Liga Campionilor. PSG - Bayern Munchen se joacă marți, 14 februarie, de la ora 22:00, liveTEXT pe GSP.ro

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.