Ministrul Eduard Novak a anunțat azi poziția țării noastre în controversa care a cuprins sportul mondial în aceste zile
Țara noastră s-a alăturat demersului mai multor state care solicită Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) interzicerea sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice din 2024, din Franţa. În urmă cu câteva zile, CIO a deschis ușa sportivilor din aceste țări pentru a participa ca neutri, fără a avea steag și fără să li se intoneze imnul.
Apoi ministrul sportului din Lituania a dezvăluit că un grup de 35 de țări, printre care SUA, Germania și Australia, va cere ca Rusia și Belarus să fie interzise de la JO 2024. "România este parte a demersului lansat de mai multe ţări prin care se solicită Comitetului Olimpic Internaţional interzicerea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice 2024.
În acord cu miniştrii din celelalte state, care au luat atitudine pe acest subiect, credem că nu este momentul să luăm în considerare deschiderea unei căi pentru atleţii ruşi şi belaruşi de a se întoarce la Jocurile Olimpice", a scris Novak pe pagina sa de Facebook.
Consultări în interiorul Guvernului
El precizează că s-a ajuns la această hotărâre în urma unei analize făcute de Ministerul Sportului şi Ministerul Afacerilor Externe. "Decizia a fost luată după o amplă analiză, în urma unui demers în care am implicat expertiză atât din ministerul nostru, cât şi de la Ministerul Afacerilor Externe, de unde am primit şi punctul lor de vedere. Drept urmare, condamnăm războiul de agresiune împotriva Ucrainei, precum şi sprijinul oferit în acest sens.
Noi am trimis poziţiile noastre din timp, înainte de reuniunea din 10 februarie. Am solicitat şi ca România să fie parte din scrisoarea comună care urmează să fie semnată de reprezentanţii statelor care susţin acest demers", a completat ministrul.
"Istoria ne va arăta cine face mai mult pentru pace"
Într-o scrisoare a sportivilor ucraineni se arată că CIO prin acest gest e de partea greșită a istoriei. Interpelat despre aceasta, Toma Bach, președintele forului olimpic, a spus: "Nu, istoria ne va arăta cine face mai mult pentru pace. Aceia care încercă să țină deschise căile de comunicare ori aceia care vor să izoleze și să divizeze".
El a continuat: "Încercăm să găsim o soluție care să dea dreptate misunii sportului, care este aceea de a una unifica, nu de a contribui la mai multă confruntare sau escaladarea unor conflicte".
Sportivii din Rusia și Belarus au fost interziși din marea majoritate a competiților europene și internaționale, după ce țara condusă de Vladimir Putin a declanșat un război cu Ucraina anul trecut, în luna februarie.
"Cred că dincolo de orice speculaţii, făcute de unele persoane în spaţiul public pe marginea acestui subiect, este important să avem în vedere că sportul este un ambasador al păcii şi ne transmite, înainte de toate, cele mai sănătoase valori, echitate, incluziune, olimpism, fair play şi dezvoltare pe termen lung"
Carol Eduard Novak
{{text}}