Basarab Panduru a avut un discurs dur la adresa mijlocașului Darius Olaru (24 de ani), după ce l-a văzut pe acesta a primit un cartonaș galben în meciul cu FC Voluntari, 1-2.
Darius Olaru, căpitanul FCSB, a văzut cartonașul galben în meciul cu FC Voluntari și va ratat derby-ul cu Universitatea Craiova (duminică, 20:00). La finalul meciului, Olaru a ieșit plângând în hohote de pe teren.
Basarab Panduru îl critică pe Darius Olaru
Panduru nu a fost impresionat de lacrimile lui Olaru și l-a criticat pe acesta pentru cartonașul galben primit.
„La fotbal nu există să plângi pentru că ai făcut ceva. Faci ce trebuie să faci şi nu plângi! Dai cu piciorul în minge pentru că vrei să dai. N-ai cum să fii căpitan! E foarte greu. E păcat de ce face în teren, chiar dacă are realizări puţine.
Crezi că amenda aia (n.r- . Olaru a fost amenințat de Gigi Becali și MM Stoica cu o amendă usturătoare, de 5.000 de euro după ce a fost eliminat înaite de returul cu Viking, din Conference League), era bună? N-a fost amendat, n-a învăţat!
Ce trebuia să faci? Te gândești că dacă era amendat, poate înțelegea ceva. Poate nici aia nu era soluţia, dar te gândești! Ce trebuie făcut ca să nu se fi ajuns aici?”, a spus Panduru la Orange Sport.
Olaru, în lacrimi la FC Voluntari - FCSB
Olaru a fost avertizat în minutul 90+5 după ce a întârziat executarea unei lovituri libere de către gazde, în urma unui fault comis de Andrea Compagno. Darius a împins mingea departe de zona faultului, iar Radu Petrescu nu l-a iertat.
La „rece”, la câteva minute dupe fluierul final, Olaru a realizat gafa din cauza căreia FCSB nu-l va avea la dispoziție contra Craiovei. În timp ce colegii săi îi salutau pe ultrașii din Peluza Nord, Olaru plângea în hohote la jumătatea terenului. Mihai Pintilii a venit imediat pentru a-l consola pe fotbalist, în zadar, însă.
{{text}}