International   •   Campionate   •   GRECIA

Răzvan Lucescu, furios pe propriul jucător! Îl amendează cu 5.000 de euro pentru că n-a dat o pasă de gol

Răzvan Lucescu, furios pe Narey. Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 14 februarie 2023

Răzvan Lucescu (53 de ani), antrenorul lui PAOK, s-a supărat după ce Narey a ratat o ocazie uriașă, refuzând să paseze în careu, deși doi coechipieri erau în poziții mai bune. S-a terminat 2-2 cu Asteras.

Încă o dezamăgire, Răzvan Lucescu! După 0-0 acasă cu Olympiakos, meci pe care l-a dominat, PAOK a făcut egal cu Asteras în deplasare, deși a condus cu 2-0 până în primul minut de prelungire.

Răzvan Lucescu: „De frică, am mai greșit o dată”

În tur, fusese 2-2 la Salonic. Și Răzvan nu uită altă confruntare cu Asteras. Pe 4 martie 2018, când „vulturii” săi luptau pentru titlu, au pierdut la Tripoli, primind golul de 2-3 în 90+7.


„Nu am nicio explicație. Am controlat 90 de minute, am făcut o mare eroare la 1-2. Apoi, de frică să nu ratăm victoria, am mai greșit o dată și a plătit. Acest joc reflectă sezonul nostru. Fiecare meci e o lecție, dar e păcat că am pierdut asemenea puncte”, s-a plâns antrenorul la microfonul televiziunii elene Nova.

Narey a vrut totul singur și a ratat. Răzvan Lucescu îl amendează cu 5.000 de euro!

Tot Nova a aflat și reacția furioasă a lui Lucescu în timpul partidei. În minutul 10, la 1-0 pentru PAOK, Narey a driblat doi adversari, a pătruns în careu, însă în loc să-i paseze lui Oliveira sau Konstantelias, mai bine plasați, a încheiat el acțiunea și a ratat. Putea fi 2-0 încă din primul sfert de oră.

Tehnicianul a răbufnit pe margine. Răzvan s-a întors spre banca alb-negrilor și i-ar fi spus team managerului Christos Karipidis că îl va amenda pe Narey cu 5.000 de euro pentru că nu a pasat.


Narey. Foto: Imago Images

Răzvan Lucescu: „Totul pentru echipă, nu fiecare pentru el”

Încă de săptămâna trecută, după 0-0 cu Olympiakos, Lucescu și-a avertizat jucătorii: „Trebuie să dăm totul pentru echipă, nu fiecare pentru el. Fotbalul înseamnă să joci în 11, nu singur. Când vom realiza acest lucru, de-abia atunci vom avea și rezultatele dorite”.

Duminică, îi așteaptă alt duel incendiar. Acasă, cu AEK. Deocamdată, PAOK a căzut pe locul 4, la șapte puncte de liderul Panathinaikos.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.