Liga 1

Ce jocuri se fac pe ruta Vassaras - familia Chivulete - Voluntari? » Juniorul e favoritul șefului CCA, seniorul e angajatul lui Pandele

Andrei Chivulete (stânga) poate influența prin deciziile sale soarta rivalelor Voluntariului

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  joi, 16 februarie 2023

Andrei Chivulete este unul dintre favoriții și protejații lui Vassaras Tatăl său, fost ecuson FIFA, e angajat la postul TV deținut de un „patron” din Liga 1, Florentin Pandele După FC Voluntari - FCSB 1-2, Chivulete senior i-a acuzat violent pe Facebook pe arbitrii care nu l-au eliminat pe Edjouma Juniorul nu mai e delegat la meciurile Voluntariului, dar arbitrează aproape etapă de etapă echipe aflate în dispută directă cu ilfovenii pentru evitarea retrogradării. 

„Igor Armaș, bătut cu bestialitate de interlopi sau victima unei «nevinovate și banale» comportări nesportive?”. Acesta a fost textul pe care Florin Chivulete l-a postat la scurt timp după terminarea meciului FC Voluntari - FCSB 1-2, disputat duminică seara. 

Fostul arbitru s-a referit la faza în care Edjouma l-a lovit cu crampoanele pe stoperul gazdelor, scenă în urma căreia mijlocașul roș-albaștrilor a primit doar cartonaș galben. Florin Chivulete nu e doar un fost arbitru internațional, ci și tatăl unui actual „central” purtător și el de ecuson FIFA, Andrei Chivulete.

În ce calitate s-a exprimat Chivulete senior pe Facebook?

  1. De fost arbitru? A fost un „central” important la finalul anilor '90, dar implicat în multe controverse. De altfel, a fost scos din arbitraj pentru că a fost în centrul scandalului „folcloristelor” de la Piatra-Neamț. 
  2. De părinte al unui actual arbitru, care e concurent direct cu cei care au oficiat duminică la Voluntari, Radu Petrescu (la centru) și Marian Barbu (în camera VAR)?
  3. De fost principal colaborator al șefului CCA, Kyros Vassaras, căruia îi întocmea frecvent rapoarte despre prestațiile unor arbitri în meciuri pe care grecul din fruntea CCA nu avea posibilitatea să le urmărească? 
  4. Sau de angajat, în prezent, al primarului Voluntariului, Florentin Pandele? El este în această postură de aproape 2 ani, de când este salariat la Metropola TV. Acest canal TV este deținut de Primăria Voluntari, fiind controlat în totalitate de Pandele și de soția lui, Gabriela Firea.

Revenim la ce s-a întâmplat după meciul FC Voluntari - FCSB. Fostul arbitru nu s-a rezumat la acel mesaj de pe Facebook, ci a intrat și în dialog cu utilizatorii care au comentat la postarea sa. Iată câteva dintre opiniile exprimate, cu tot cu erorile gramaticale originale, de Florin Chivulete pe Facebook:

„Întrebați-vă doar, dacă la acest nivel, este permisă jucarea mingii cu crampoanele? Apoi, întrebați-vă dacă există efecte de punere în pericol a integrității corporale a adversarului? Dumneavoastră, ce credeți că ați păți, dacă nu ați da prioritate într-o intersecție? Cine avea dreptul să joace mingea regulamentar, în jocul aerian, Armaș, cu capul, sau Ejouma, cu crampoanele? Agresorul își asumă brutalitatea!”

Când cineva i-a spus că arbitrul VAR e poate mai vinovat pentru că nu a intervenit, Florin Chivulete a comentat: „Vorba unei moldovence, când i se spune de către amant, că e divină, ea răspunde sec: DI VINĂ SUNTEM AMÂNDOI! Cam așa cred că a fost și ieri”

Florin Chivulete a sărit în apărarea lui Vassaras

Fostul „central” FIFA nu s-a referit doar la cei doi arbitri care au greșit împotriva Voluntariului, ci și la șeful CCA. „Arbitrajul românesc e condus de oameni incompetenți” a fost un comentariu la care Florin Chivulete a replicat imediat, comițând din nou o eroare gramaticală: „Tu crezi că șefii arbitrajului, l-au pus să facă asta?”.

Kyros Vassaras, șeful arbitrajului românesc de aproape 9 ani, a fost cel care l-a promovat pe Andrei Chivulete pe lista FIFA în 2020, atunci când au fost scoși Marius Avram și Sebastian Colțescu. În aceeași tură cu Chivulete junior a primit ecuson internațional și Marian Barbu. 

Ce altceva a mai făcut Vassaras pentru familia Chivulete? De exemplu, nu a ținut cont în anii precedenți de seria de erori grave comise de tânărul „central” bucureștean. Mai mult, l-a delegat aproape non-stop, după care l-a și urcat pe lista FIFA!

Chivulete jr. n-o arbitrează pe FC Voluntari, dar fluieră rivalele ei

De când tatăl său s-a angajat la televiziunea lui Pandele, Andrei Chivulete n-a mai arbitrat niciun meci în care e implicată FC Voluntari. La una dintre ultimele lui apariții la un joc al acestei formații, el produsese un imens scandal, pentru că i-a împins pe ilfoveni spre victorie. 

În vara lui 2020, la un FC Voluntari - Gaz Metan 2-1, Chivulete fiul a inventat un penalty pentru gazde în startul meciului. Ulterior, CCA nu l-a mai delegat la niciun meci al Voluntariului din cauza stării de incompatibilitate, dar Chivulete junior a condus și continuă să conducă jocuri în care sunt implicate cluburi aflate în dispută directă cu trupa lui Liviu Ciobotariu pentru evitarea retrogradării.

Domnul Andrei Florin Chivulete are de la inceputul anului 2021 domiciuliul stabil in orasul Voluntari, acesta fiind singurul motiv pentru care nu este delegat la meciurile echipei FC Voluntari. Apoi, postările pe care le face domnul Florin Chivulete pe diverse platforme de socializare sunt strict in nume personal, nereprezentand pozitia oficiala a lui FC Voluntari SA sau Publivol Creativ SA
- Robert Gherghe, președinte executiv FC Voluntari și președinte CA în Publivol Creativ, compania ce deține postul Metropola TV

MM Stoica a susținut că a fost înjurat de Chivulete

Andrei Chivulete a fost ținta unor acuzații extrem de dure în urmă cu un an. Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, a susținut după meciul cu Chindia, scor 3-2, că ar fi fost înjurat de „centralul” bucureștean. 

„Aş vrea să ascultăm ce a vorbit Chivulete, pentru că jucătorii noştri mi-au spus că arbitrul m-a înjurat foarte tare! Chivulete m-a înjurat de m-a spart, asta spun ai noştri. Sunt foarte curios. Vă promit că o să fac un montaj și o să le arăt oamenilor cine e Chivulete. Dacă îşi permite să mă jignească şi să mă înjure, chiar nu văd de ce ar inventa jucătorii noștri așa ceva”, a declarat MM în februarie 2022, la Orange Sport. 

Pentru aceste declarații, Chivulete junior l-a reclamat pe Stoica la Comisia de Disciplină, care însă a respins solicitarea ca nefondată.

Ce s-a întâmplat în celebrul caz Chivulete - „folcloristele”

Cazul „folcloristelor” a pus România pe harta scandalurilor sexuale din fotbalul mondial. În iulie 2000, după un meci de Cupa Intertoto, Ceahlăul - Austria Viena, arbitrul francez Stephane Moulin a reclamat faptul că organizatorii le-au adus la masă patru fete. „Folcloriste”, s-au apărat Gheorghe Ștefan, finanțatorul Ceahlăului, și Florin Chivulete, arbitrul român cu ecuson FIFA care însoțea oficial brigada franceză la Piatra Neamț. 

Clubul, Ștefan și Chivulete au fost suspendați, iar arbitrul a rămas în afara listei FIFA. După 20 de ani, în direct la GSP Live, Chivulete a povestit detalii neștiute până acum despre acest scandal, admițând pentru prima dată că fetele au venit fără parteneri, așa cum declarase inițial, și că ele ar fi putut fi aduse pentru altceva decât program folcloric.

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.