Dinamo s-a calificat matematic în play-off-ul pentru „sferturile” Ligii Campionilor la handbal masculin. Elevii lui Xavi Pascual au profitat de victoria danezilor de la GOG în fața polonezilor de la Wisla Plock, scor 31-24.
Dinamo mai are de jucat trei meciuri în grupa A din Liga Campionilor, primul chiar joi, pe terenul coloșilor de la PSG. Campionii României au scăpat de presiunea rezultatului. Și-au îndeplinit deja obiectivul, calificarea în play-off-ul pentru „sferturile” Ligii Campionilor.
Dinamo, misiune îndeplinită în Liga Campionilor
Wisla Plock era singura formație care mai amenința prezența lui Dinamo în top 6 din grupa A. Polonezii aveau nevoie de un parcurs fără greșeală în ultimele trei runde, dar au pierdut categoric pe terenul lui GOG.
Wisla rămâne cu 7 puncte, patru mai puține decât Dinamo. Chiar dacă ar câștiga ultimele două partide, ar putea doar să egaleze gruparea bucureșteană, aflată la borna 11 puncte. Principalul criteriu de departajare este cel al meciurilor directe. Elevii lui Xavi Pascual au câștigat ambele înfruntări, 32-27 acasă și 28-26 în deplasare.
Ce calcule își mai face Dinamo
Cu biletul pentru play-off-ul către „sferturi” deja acontat, Dinamo va încerca în ultimele trei partide să obțină o clasare superioară, astfel încât misiunea din turul următor să fie mai ușoară.
Clasamentul actualizat în grupa A:
FOTO: Flashscore.ro
Programul lui Dinamo în finalul grupei A din Liga Campionilor:
- PSG - Dinamo, 16 februarie, ora 21:45
- Dinamo - GOG, 23 februarie, ora 19:45
- Magdeburg - Dinamo, 02 martie, ora 21:45
{{text}}