Conference League

Reacție stranie a conducerii lui CFR Cluj, după eșecul de pe Olimpico: „Mai mult ne încurcă rezultatul ăsta”

+24 Foto
Lazio - CFR 1-0 / foto: Raed Krishan

Articol de Remus Dinu  —  Friday, 17 February 2023

Bogdan Mara, directorul sportiv al lui CFR Cluj, a oferit o reacție ciudată la finalul meciului pierdut în fața lui Lazio, scor 0-1, în turul play-off-ului pentru „optimile” Conference League. 

  • Returul CFR Cluj - Lazio se joacă joia viitoare, de la ora 19:45, liveTEXT&FOTO pe GSP.ro și în direct la Pro Arena.

Deși CFR păstrează șanse palpabile de calificare, oficialul „feroviarilor” a concluzionat că rezultatul „mai mult îi încurcă” pe clujeni! Mara se referă, cel mai probabil, la situația în care campioana se află în Superligă, unde are două înfrângri la rând. Duminică, CFR joacă în campionat cu FC Argeș, iar Petrescu va fi nevoit să-și menajeze titularii pentru returul cu Lazio. 

Bogdan Mara, după Lazio - CFR 1-0: „Mai mult ne încurcă rezultatul ăsta”

„Nu știu, nu-mi dau seama ce s-a întâmplat la faza golului primit. Sincer, acolo cred că s-a jucat meciul. Plecai altfel cu 0-0 în repriza a doua și sunt convins că și lui Lazio i-ar fost mai greu dacă pornea repriza de la 0-0. N-am mai reușit să revenim la un nivel bun după acea fază. Meciul a fost echilibrat, cred că altfel s-ar fi jucat dacă rămânea 0-0 la pauză.

Dar Lazio e o echipă matură, a știut să țină de rezultat, iar noi n-am reușit să le punem mai multe probleme. Nu am fost inspirați pe fază ofensivă. Dar, până la urmă, trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt, e un rezultat care lasă loc de speranțe, să zicem așa, pentru meciul retur, chiar dacă, repet, Lazio are o echipă experimentată, de mare valoare. 

S-au întâmplat multe, sperăm, deși rezultatul ne și încurcă, pe de-o parte, între ghilimele, pentru că trebuia să știm un lucru, ai șanse, n-ai șanse. Așa, trebuie să joci, avem și meciurile grele din campionat. Trebuia să fi fost ori albă, ori neagră. Nu știu cum va gândi Dan, vom vedea, ne așteaptă meciuri grele.

Dar suntem în grafic, trebuie să jucăm, am mai reușit rezultate bune la Cluj”, a spus Mara, la emisiunea „Digi Sport Special”. 

Ce să mai zici? Un meci foarte slab făcut de CFR Cluj. Este păcat. A fost o șansă foarte bună pentru un rezultat pozitiv. Cred că ăsta a fost obiectivul lui Dan Petrescu, să ia cât mai puține. Nu s-a adaptat și nu ai cum să emiți pretenții cu un așa joc. Au avut un șut pe poartă, al lui Malele.

Nu ai venit cu centrări, nu ai pus presiune. Cu mijlocul acela e greu să construiești. A fost «varză à la Cluj». Ăsta e adevărul, o evoluție foarte ștearsă. Chiar n-am văzut nimic. Asta e. Jocul nu dă motive de optimism, dar cu rezultatul poți spera. Poate la retur vor prinde toți o zi bună.

- Cristi Bud, la GSP Live

FOTO / Lazio Roma - CFR Cluj, prin vizorul fotoreporterului GSP Raed Krishan

+24 Foto
Lazio Roma - CFR Cluj, prin vizorul fotoreporterului GSP Raed Krishan

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.