Liga 1

Neagoe a citit-o pe FCSB: „Vor dori să facă la fel ca în meciul cu CFR”

Eugen Neagoe, antrenorul Universității Craiova, a prefațat duelul cu FCSB , din etapa 26 din Superliga.

Articol de Adrian Duţă  —  vineri, 17 februarie 2023

Eugen Neagoe, antrenorul Universității Craiova, a prefațat duelul cu FCSB , din etapa 26 din Superliga.

  • FCSB - CS Universitatea Craiova se joacă duminică, de la ora 20:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi SPort 1 , Orange Sport 1 și Prima Sport 1

Neagoe a lăudat-o pe FCSB, dar este încrezător că echipa sa poate câștiga și pe Arena Națională, după ce etapa trecută a câștigat cu CFR Cluj, 2-0.

Eugen Neagoe a prefațat derby-ul FCSB - Universitatea Craiova

„Cu siguranță este un joc foarte important, știți foarte bine rivalitatea care există între cele două formații. Încă din primele zile când m-am apucat de fotbal mi-am dat seama de această rivalitate, am crescut cu ea. FCSB sau Steaua și Dinamo erau echipele cu care întotdeauna era important ca rezultatul să fie de partea noastră. 

Sunt convins că băieții sunt capabili să facă un joc frumos duminică și să obțină cele 3 puncte. Ce ne interesează foarte tare este ca evoluția noastră să fie una foarte bună, să continuăm evoluția bună avută etapa trecută, în compania celor de la CFR Cluj. Știu că întâlnim o echipă valoroasă, cu jucători valoroși, dar și noi avem jucători valoroși, foarte talentați. 

Sper ca duminică seara să demonstrăm că suntem mai valoroși decât cei de la FCSB. Am discutat foarte multe aspecte ale jocului, momente cu care ne vom întâlni duminică seara. Cred că băieții au înțeles foarte bine. 

Mi-aș dori să marcăm multe goluri, îmi doresc să fie un joc spectaculos și ca noi să fim cei care se bucură la final”, a declarat Eugen Neagoe la conferința de presă premergătoare meciului.

Eugen Neagoe: „Vor dori să înceapă tare, ca în meciul cu CFR”

Neagoe e sigur că FCSB va dori să repete jocul bun din prima repriză cu CFR, din etapa #24. Atunci, roș-albaștrii au câștigat cu 1-0, dar golul a venit pe final, din piciorul lui Edjouma.

„Își vor dori să înceapă tare, la fel cum au făcut cu CFR. Noi vom fi pregătiți. Le-a ieșit în prima repriză, în doua nu le-a mai ieșit tot ce și-au propus. Chiar dacă au marcat, nu au jucat la fel de bine în repriza a doua.

În prima repriză au avut o evoluție consistentă. Dar nu toate jocurile au început cu pressing agresiv. FCSB are jucători valorosi. Dar au și ei problemele lor. Nu știu cât va conta absența lui Olaru. Dar va intra oricum cineva la fel de valoros”, a mai punctat Eugen Neagoe.

Va fi un meci dificil. Important este să mergem la București să ne facem jocul nostru și să ne întoarcem la București cu cele 3 puncte.

- George Cîmpanu, Universitatea Craiova

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.