După ce i-a disponibilizat pe jucătorii veniţi din lotul portughez, Eugen Neagoe ar putea să rămînă fără doi jucători de bază: mijlocaşul Ciprian Vasilache şi fundaşul stînga Constant Djakpa.
Evoluţiile bune ale lui Ciprian Vasilache în returul campionatului au atras atenţia mai multor echipe din străinătate. Un impresar străin a venit cu o ofertă din Asia, cu şanse de finalizare. Mai mult, cei de la Pandurii ar fi dispuşi să-l vîndă pe Vasilache contra sumei de 500.000 de euro, bani care ar intra în contul clubului oltean în două tranşe. Pe fir au mai intrat şi echipe din vestul Europei, însă tatonările sunt abia la început, discuţiile superficiale fiind în toi. Mai mult, şi două echipe din Liga I îl doresc pe jucătorul pandurilor, însă nu au făcut nicio ofertă concretă.„Nu ştiu nimic. Nu m-a sunat nimeni. Eu mai am un an şi jumătate contract cu Pandurii, aşa că nu pot să vorbesc mai multe”, a declarat Vasilache.
Mijlocaşul a mai fost curtat anul trecut de Fc Seul, atunci cînd asiaticii au oferit 600.000 de euro pentru serviciile sale.Preşedintele Marin Condescu a declinat banii asiaticilor spunînd că „Vasilache a fost adus la Tîrgu Jiu ca să joace nu să fie vîndut la prima strigare”. Acum, după ce fotbalistul a evoluat un an şi jumătate pentru gruparea gorjeană, este posibil ca tranzacţia să se încheie.
Djakpa spre Steaua sîrbilor
Fundaşul stînga Constant Djakpa a fost monitorizat din iarnă şi pînă la finalul acestui sezon de către oficialii echipei Steaua Roşie Belgrad. Convocarea în lotul lărgit al Coastei de Fildeş la Cupa Africii pe Naţiuni le-a atras atenţia celor sîrbilor de la Steaua Roşie şi care vor face o ofertă clubului gorjean. Ivorianul pandurilor mai are doi ani de contract cu Pandurii, dar deocamdată oficialii români nu au stabilit preţul jucătorului.
{{text}}