Dinamo a cedat joi seară pe terenul de la PSG cu 26-33, iar Ali Zein, unul dintre cei mai buni marcatori ai campioanei României, e suspect de ruptură de ligament la glezna stângă.
Etapa a douăsprezecea din Liga Campionilor a fost cu ghinion pentru Dinamo București, care a înregistrat o înfrângere. Cel mai grav a fost faptul că, în minutul 11, Ali Zein a aterizat prost după o aruncare și s-a accidentat la glezna stângă.
Ali Zein, accidentare teribilă în meciul cu PSG / FOTO: Captură TV @Digi Sport 1Egipteanul în vârstă de 32 de ani venit de la Barcelona la începutul sezonului este un jucător esențial pentru angrenajul gândit de Xavi Pascual. Interul stânga a înscris 51 de goluri în Ligă, fiind al doilea marcator al echipei din Ștefan cel Mare, după extrema dreapta Andrii Akimenko, 63 de reușite.
Ali Zein urmează să fie supus unui examen RMN pentru a stabili gravitatea accidentării, dar este suspect de ruptură de ligament, ceea ce ar însemna final de sezon pentru el. Cei de la Dinamo speră că e vorba de o accidentare mai ușoară, care să-l țină pe bară doar o lună.
Ultimul meci acasă
Campioana României a plecat cu puține speranțe spre Paris, adversara ei fiind una dintre cele mai puternice din Grupa A. Cu locul de play-off asigurat, Dinamo a cedat cu 26-33 (14-17).
„Am jucat chiar foarte bine la începutul partidei, dar după ce au apărut problemele medicale a fost mai dificil. Și cei de la PSG au avut jucători accidentați, dar pentru ca noi să avem o șansă în fața lor trebuia să dispunem de toți jucătorii pe care îi avem în lot", a spus antrenorul Xavi Pascual.
7 goluria marcat Javier Humet în partida cu PSG, fiind cel mai bun marcator al celor de la Dinamo
{{text}}