Felix Mathaus, fundașul de 32 de ani al Petrolului, a glumit pe seama problemelor financiare pe care le înfruntă la Ploiești, dificultăți cu care s-a întâlnit și la Gaz Metan Mediaș.
- Felix, ce speranțe sunt la Petrolul, în sezonul de primăvară?
- Am venit aici cu intenția de a ajuta echipa și obiectivul e clar: să rămânem împreună în Liga 1.
- Crezi că vei rupe blestemul financiar după perioada neagră petrecută la Gaz Metan Mediaș în ediția precedentă?
- Sper! Am avut 8-9-10 salarii neluate. Și la Ploiești am primit trei salarii, în rest, mai nimic! Într-un an și jumătate cred că am fost plătit cam 4-5 luni. Maximum! La Mediaș am trăit din banii economisiți în Portugalia.
- Crezi că vei mai primi vreodată restanțele?
- De la Mediaș?! Neah! Greu. Eu am bani împrumutați ca să-mi fac casă în Capul Verde. Dacă mi-ar veni restanțele, aș închide creditul, aș termina și casa în țara natală.
Felix Mathaus: „Allah mă încearcă și mă face mai puternic"
- Ce impact au aceste probleme financiare asupra ta?
- Chiar au! Când aud „faliment", am frisoane. Și la Petrolul sunt probleme. Mă „tai"! Sunt sincer, am rămas la Mediaș, accidentat fiind, accidentare gravă la genunchi, am dorit să mă refac. Acum, dacă aud că iar nu se plătesc salarii, iar insolvență, iar faliment... Nu mai suport, fug!
- Atragi astfel de situații, cât ghinion să ai?!
- Eu sunt musulman, cred în Allah. El mi-a dat proba asta, să mă încerce. Ca să devin mai puternic. Eu sunt puternic, altfel nu aș fi stat singur, accidentat, fără familie, la Mediaș. Dacă am trecut peste acel episod, nu văd ce mi-ar putea oferi viața mai rău. Eu am plecat din Capul Verde fără nimic, sunt obișnuit cu greul, dar vreau să mă întorc cu ceva la familie. Că de aceea m-am apucat de fotbal!
A învățat româna la spital, cu infirmierele
- Limba română cum ai deprins-o? O vorbești lăudabil.
- Cu prietenii, la Mediaș, în vestiar. Și sunt un om curios: dacă nu știu un cuvânt, o expresie, întreb sau caut pe Google Translate. Știi unde am învățat cu adevărat românește?
- Unde?
- În spital! Cu infirmierele. Când făceau curat, ele nu vorbeau engleză, eu nu știam română. Cum să ne înțelegem? Eu aveam nevoie de ele, așa că am învățat română. Am fost operat la București, cât eram jucătorul Gazului. Am întrebat, am făcut download de aplicații... Am fost accidentat, măcar m-am ales cu ceva.
- Poți deveni translator în Capul Verde sau în Portugalia?
- (râde) Da, da, se caută vorbitori de română în Capul Verde, îți dai seama!! Sau să fiu agent de turism. Merge, merge! Mai recuperez din restanțe. Serios, dacă nu-mi plăcea România, nu mai reveneam.
15 meciuriare Mathaus în tricoul Petrolului, începând cu septembrie 2022; doar în trei nu a fost integralist
„Râd: lasă, mă, că merge și-așa!"
- Cum vezi tu România?
- E un pic cam ca în Capul Verde. Oamenii sunt așa... „Lasă, mă, că merge așa!". Totul pe genul relax, chiar și atunci când n-ai bani.
- Cât o mai duci fără bani?
- Nu mai, gata! Le-am zis și colegilor: „Nu mai glumiți cu mine de restanțe, de faliment! Altfel plec și mă duc la construcții, mă apuc de construcții pe șantier!". Jur! Mă duc în construcții, pe șantier, măcar acolo muncesc și iau banii la zi. (râde) Las fotbalul, ce să duc acasă? Promisiuni? Duc și eu ce pot, merg în construcții și ridic case, blocuri.
- Râdem, glumim, dar e foarte greu pentru tine, pentru voi, jucătorii cu restanțe.
- Eu sper să rezolv. Eu sunt așa, optimist. Hai să-ți zic! Când eram la Mediaș, eram pe glume, pe zâmbet, pe dans. Roberto Romeo, de-a plecat de la Mediaș și a promovat cu U Cluj, mi-a zis: „Frate, aștept două luni să văd dacă mai râzi după ce nu primești salariul!". Treceau 2-3-7 luni, eu tot zâmbeam. Ce să fac? Eram „rupt", singur acasă, accidentat, zâmbeam, râdeam. Altfel o luam razna.
O iau cu capul! Tot timpul trebuie să mă gândesc: „Vin banii? Când vor veni banii?". Am părinți, am familie, am copil. E greu fără bani. În Capul Verde, eu ajut pe toată lumea, soră, frate, prieteni dacă e nevoie. Eu nu am familie înstărită, ai mei nu prea reușesc să-și găsească servicii pe acolo
- Felix Mathaus, fundaş Petrolul
2 goluriîn 15 meciuri a marcat pentru Gaz Metan, inclusiv ultimul pe stadionul din Mediaș pentru echipa locală în Liga 1, înainte ca echipa să intre în colaps definitiv
{{text}}