Liga 1

Adrian Mutu, probleme cu fanii la CS Mioveni - Rapid: „Suntem la 5km de locul în care m-am născut și am fost înjurat mai mult decât pe orice alt stadion!”

Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)  —  sâmbătă, 18 februarie 2023

La conferința de presă de după CS Mioveni – Rapid 0-0, Adrian Mutu a dezvăluit ce probleme a avut cu fanii gazdelor.

Crescut la rivala FC Argeș, Adrian Mutu a avut parte de o primire ostilă din partea suporterilor lui CS Mioveni, declarând că aceștia l-au înjurat în timpul meciului.

VIDEO Adrian Mutu spune că fanii de la CS Mioveni l-au înjurat

>

„Noi avem un public care nu e precum cel de aici, de exemplu. Ați văzut ce e în Giulești. În deplasare, toată lumea te înjură. Inclusiv pe mine. Suntem la 5 kilometri de locul în care m-am născut. Asta e educația unor oameni... Probabil că aici am fost înjurat mai mult decât pe orice alt stadion. Asta nu face onoare Mioveniului”, a declarat Adrian Mutu.

Ulterior, „Briliantul” a analizat prestația celor două echipe și susține că echipa lui merita victoria.

„A fost un meci pe care l-am dominat în mare parte. Era și normal pentru că diferența în clasament e mare. În prima repriză am intrat pe vârfuri, dar în partea a doua ne-am revenit.

Pe faza defensivă nu am ce să le reproșez jucătorilor. Dar mi-aș fi dorit să fie mai inspirați pe faza de atac. Am avut multe ocazii. Am avut și ghinion. 

A fost nemeritată repetarea penalty-ului. Dacă am repeta fiecare penalty pentru că un jucător a intrat jumătate de metru... Erau unu de la noi și cinci de la ei... 

Am fost penalizați drastic de arbitru. Nu doar în ceea ce privește repetarea penalty-ului, ci și pentru că nu s-a acordat un penalty la un fault asupra lui Ioniță. Nu a fost cea mai bună seară a lui Feșnic.

De fiecare dată când primeam penalty, lumea țipa la televizor și spunea că Rapid e avantajată. Acum a fost fost dezavantajată clar. Poate că asta le va închide gura tuturor și nu se va mai spune că suntem ajutați”, a adăugat antrenorul Rapidului.

FOTO. Cele mai tari imagini din CS Mioveni – Rapid

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.