Fost președinte la Poli Iași și Dinamo, Florin Prunea ar putea reveni în Liga 1, U Cluj.
Fostul internațional a discutat cu Radu Constantea, președintele clubului, și cu antrenorul Ovidiu Sabău, declarând că în perioada următoare ar urma să fie luată o decizie.
Florin Prunea, negocieri cu U Cluj
„Da, am discutat cu domnul Constantea și aseară și cu Neluțu Sabău. Urmează să vedem. Mai multe amănunte nu pot să vă dau”, a spus Florin Prunea pentru as.ro.
Din cauza arbitrajului s-au pierdut două puncte mari. Echipa este măcelărită, pur și simplu! Cu acele două puncte, U Cluj era 3 locuri mai sus
– Florin Prunea, despre Chindia – U Cluj 2-2
În vârstă de 54 de ani, Florin Prunea a aparținut de U Cluj în mai multe perioade ca jucător: 1988-1990, 1991-1992 și în 1998. Acesta nu a mai activat în fotbal din 2020, când a plecat de la Dinamo. În decembrie 2021 a fost dorit de Academica Clinceni, dar negocierile nu s-au concretizat.
A fost un joc plăcut, dar așa e la noi mereu.... știam că ei joacă cu mingi lungi, pe atacant. Dar am fost apatici în dueluri. Nu știu ce se întâmplă. Îmi pare rău, am fi meritat să câștigăm. N-am avut timp să mă gândesc la ce s-a întâmplat la VAR.
Trebuia să comunicăm în momentele grele. Trebuie să îi și felicit,a fost un meci bun în deplasare. Dar am pierdut două puncte. Asta e mai important decât jocul. Ei nu aveau voie să arunce mingea acolo, aveam superioritate! Nu au voie! E o chestiune mentală până la urmă.
- Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
{{text}}