International   •   Stranieri   •   Monza - AC Milan 0-1

Bornă impresionantă atinsă de Tătărușanu » Printre cei mai buni de la Milan + Ce a spus Ciprian

Ciprian Tătărușanu, la Monza - Milan 0-1/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 18 februarie 2023

Ciprian Tătărușanu (37 de ani), portarul lui Milan, a păstrat poarta intactă la meciul cu Monza, din Serie A. Campionii Italiei au câștigat cu 1-0.

Este al treilea meci consecutiv fără gol primit de Tătărușanu, în Serie A și Champions League. Au trecut 353 de minute de la ultimul gol încasat de Ciprian, în toate competițiile. 

Ultima reușită în poarta românului a fost semnată de Lautaro Martinez, la meciul Inter - Milan 1-0, de pe 5 februarie. Atunci, argentinianul marca în minutul 34. 

Ce a spus Tătărușanu după victoria cu Monza


Tătărușanu a ținut să își laude colegii din apărare, după meciul cu Monza. „Meciul a fost mai dificil în repriza a doua, dar am pus mult suflet și am obținut o victorie foarte importantă. Am în față o apărare mai compactă și s-a văzut în ultimele meciuri”, a declarat „Tătă”, citat de milannews.

Tătrușanu a avut două intervenții fantastice în primele două minute cu Monza. A scos prima dată un șut puternic la colțul scurt. Din cornerul rezultat, Monza a fost din nou periculoasă, dar Ciprian a apărat de la colțul scurt o lovitură trimisă cu capul din careu. 

A avut și noroc în repriza a doua. Ciurria a trimis în bară, mingea l-a lovit în spate pe Tătărușanu, s-a dus din nou în bară și a ieșit în afara terenului.

Tătărușanu, printre cei mai buni jucători de la Milan la victoria cu Monza


Tătărușanu a fost printre cei mai apreciați jucători ai Milanului după victoria cu Monza. Doar Messias a primit note mai mari. El a fost de altfel marcatorul singurului gol al meciului.

„În prima repriză suferă. Apără bine șuturile trimise de Monza în primele 100 de secunde. În repriza a doua are mai mult de lucru, dar pe ansamblu se descurcă fără probleme, chiar și cu puțin noroc la bara lui Ciurria”, a scris Tutto Mercato, care i-a acordat nota 6,5. Messias a fost singurul notat mai bine. A primit 7.

În schimb, milannews i-a notat la fel pe „Tătă” și Messias, cu 7. Și Thiam a primit tot atât. „Iese în evidență cu două parade importante în debutul meciului. Este prezent, activ atât cu mingea la picior, cât și în ieșiri. Norocos la bara lui Ciurria, mingea lovindu-i spatele și ieșind afară”, a notat milannews despre portarul român.

VIDEO. Paradele lui Ciprian Tătărușanu în Monza - Milan 0-1

Clasamentul din Serie A

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.