Liga 1

Ciprian Deac, gol straniu în al doilea minut din CFR Cluj - FC Argeș » Bâlbâieli în lanț ale apărătorilor

Ciprian Deac (37 de ani) a deschis scorul în minutul 2 al meciului CFR Cluj - FC Argeș, din runda cu numărul 26 a SuperLigii. Reușita a fost una norocoasă.

Articol de Adrian Jitea  —  duminică, 19 februarie 2023

Ciprian Deac (37 de ani) a deschis scorul în minutul doi al meciului CFR Cluj - FC Argeș, din runda cu numărul 26 a SuperLigii, scor final 3-1. Reușita a fost una foarte norocoasă. 

Dan Petrescu a schimbat 5 jucători față de eșecul cu Lazio, dar veteranul Ciprian Deac a fost păstrat printre titulari. „Decarul” campioanei a înscris cu multă șansă în minutul 2.

VIDEO CU GOLUL. Ciprian Deac, gol de 1-0 după o fază confuză în CFR Cluj - FC Argeș

>

Malele a luat o cursă pe cont propriu în flancul stâng al ofensivei clujene. L-a depășit pe Tofan, a reușit să păstreze mingea la limită în teren, apoi a întors în zona punctului de la 11 metri, către Deac.

„Decarul” campioanei a reluat modest, cu piciorul stâng. Mingea a fost deviată de Rizzi, apoi s-a scurs spre plasă, profitând de reacția greoaie a apărătorilor și a portarului Micu.

Acțiunea a fost revăzută în camera VAR. Andrei Chivulete, oficialul responsabil cu arbitrajul video astăzi, i-a confirmat „centralului” că mingea nu a depășit cu toată circumferința linia de fund în momentul pasei lui Malele.

FOTO: Captură TV @Digi Sport 1

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.