Antrenorul de tenis Ion Geantă (72 de ani) vorbește despre întoarcerea în țara natală, după peste patru decenii în care a trăit la Bochum, Halle sau Gladbeck, și șocul resimțit. El face o radiografie lucidă a tenisului autohton, pornind de la rădăcini: „Lipsește foarte mult, peste tot, intensitatea la antrenamente”.
Părul alb și ochelarii cu rame metalice impun respect, dar antrenorul vorbește încontinuu în cuvinte simple, colocviale cu cei doi jucători care schimbă des tricourile transpirate cu unele uscate, deși afară aerul e rece, înțeapă la fiecare inspirație. În balon e destul de cald, iar efortul alungă senzația de iarnă, de lumină diminuată. Într-o pauză a ședinței de pregătire, îi cheamă lângă el pentru o poză la fileu.
„Băieții care vor merge la Wimbledon!”, îi prezintă, dar ei privesc într-o parte, parcă rușinați. Se întorc apoi repede pe linia de fund a terenului și reiau loviturile.
„Și! Nu da numai din mână, că nu are greutate. Foarte bine, așa, mă! Acum. Bună. Ești departe de minge, întinzi brațul și rămâi înapoi, du-te cu mingea în față! Și încă o dată, repede, bravo!” Și tot așa, în fiecare zi, de dimineață până la prânz, când tehnicianul veteran are două ore de pauză la baza Pescariu, după care vine porția de antrenamente de după-amiază. La 18:00 pleacă spre casă. Spre noua lui casă.
Ion Geantă, carieră lungă în Germania
Timp de peste 40 de ani, Ion Geantă a locuit în Germania, traversând o carieră de antrenorat în care a parcurs etape diferite. A lucrat și cu copii sau juniori, dar și cu jucători consacrați, Nicolas Kiefer, fost numărul 4 mondial, cu olandezii Paul Haarhuis și Sjeng Schalken, cu Hendrik Dreekmann, considerat un mare talent în Germania, pe care i-a însoțit sezoane la rând în circuitul profesionist, construindu-și o reputație solidă.
De asemenea, câțiva români: Andrei Pavel, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Edina Gallovits. Ultima dată a activat la clubul TC Haus Wittringen din Gladbeck, undeva, în vestul țării, loc în care a ajuns în 2017, venind de la Essen. În timpul pandemiei de coronavirus, a cântărit însă cu grijă situația și a decis să se întoarcă în România. Pentru a fi aproape de familie, dar și pentru a-și face în continuare meseria. Ajuns însă, s-a lovit de o realitate total diferită, pe alocuri șocantă.
„Sunt aici de opt luni de zile. Nu am avut o imagine clară despre România, când veneam era doar în vizită, nu-mi dădeam seama. Ce am trăit în această perioadă mi se pare incredibil”, spune el. „Diferența între Germania și România e ca de la cer la pământ. Vorbind în primul rând despre mentalitate, despre modul de a vedea lucrurile”.
În 1997, împreună cu Hendrik Dreekman, „cel mai talentat jucător cu care a lucrat”. FOTO: Imago ImagesIon Geantă: „Circulația în București e ceva groaznic, așa ceva se mai vede în Istanbul, în Mexico City sau în India”
Adaptarea la viața Capitalei i-a dat, de asemenea, noi prilejuri de perplexitate. „Circulația e ceva groaznic, așa ceva se mai vede în Istanbul, în Mexico City sau în India. Locuiesc în Chiajna, este un cartier relativ nou, se construiește foarte mult, dar străzile sunt praf, peste tot numai găuri, gropi. Mă și gândeam, într-o zi plec cu roțile în mână de aici!”, glumește, făcând haz de necaz.
„Totuși, suntem o țară europeană, cu pretenții. Chiar am stat și m-am întrebat de ce naiba am venit aici”, punctează, cu un aer uimit.
Dar despre tenis? Cum i se pare ceea ce a găsit în România, după ce a avut câteva luni la dispoziție să vadă cluburi, jucători, să asiste la concursuri diverse, de la juniori până la cele de categorie challenger organizate la noi, să discute cu oameni din fenomen? Concluzia sa e dură și tristă în același timp.
- Domnule Geantă, ați revenit în România, cum vi se pare tenisul tricolor văzut de aproape?
- Aici este o diferență enormă, lumea este cu totul altfel. Foarte mulți părinți care își iau antrenori pentru ca aceștia să facă așa cum spun ei, ăsta e sentimentul meu. Foarte mulți dintre ei cred că știu tenisul mai bine decât antrenorii, nu au răbdare. Educația este diferită aici, cei care joacă tenis, în marea lor majoritate, sunt dintre cei care au cât de cât o situație și își pot permite. Nicio legătură cu ce era pe vremuri, te duceai la club, jucai.
- De unde credeți că vine această diferență?
- Aici, din ce am văzut eu, este cu totul alt sistem, cluburile nu au membri care să fie afiliați la federație, nu trăiesc din taxele de membri și nu doar asta, nu există acea organizare, așa cum este în toată lumea și era și la noi acum multă vreme, să ai concursuri la toate nivelurile. Între cluburi, la nivel de oraș, de municipiu, de județ, de regiune, apoi campionat național, să te califici de la o treaptă la alta. Toate aceste meciuri de echipe îți dădeau posibilitatea de a acumula experiență. Contează foarte mult, dar aici nu le ai pentru că nu există așa ceva, sunt doar turnee și o mână de jucători care merg, cei care își permit.
Mă uitam la Cupa Davis, avem o mână pe jucători și nu au valoare mare. Cred că de acolo nu va fi cineva care să iasă și să ajungă unde au ajuns Andrei Pavel și alții. La băieți stăm chiar foarte prost, la fete e mai bine.
- Ion Geantă
Ion Geantă: „Când am văzut, m-am crucit”
- Ce vă uimește cel mai mult?
- Părerea mea este că lipsește foarte mult, peste tot, intensitatea la antrenamente. Când am venit și am văzut, m-am crucit. Copiii, dacă nu îi pui să muncească, dacă nu îi bagi în teme, în drill-uri, nu au cum să progreseze. Cei mai mulți ajung la vârsta de 15-16 ani și se lasă pentru că nu evoluează, nu au rezultate, nu sunt în vreun clasament, național, internațional. Nu se dezvoltă și atunci își spun, mă opresc, mă apuc de școală, să am o profesie.
Am să încerc să mai vorbesc cu unii antrenori, dar uneori am sentimentul că nici nu mă vor. «Vine ăla din Germania să ne spună nouă ce și cum», dar eu nu vreau decât să ajut. Nu mai am nevoie de nimic, nu-mi trebuie să ies în față, am fost destul în viața mea.
- Ion Geantă
- Și cum s-ar putea îndrepta situația?
- Sunt lucruri pe care nu le înțeleg, ușor-ușor acum le văd, mai discutând cu unul, cu altul. Mă surprinde foarte tare că federația nu mai are sistemul acesta de meciuri pe echipe între cluburi pentru ca toți copiii să aibă o motivație. Dar cu situația de la federație, de ani de zile, atâtea lupte... Nu se poate așa ceva. Îmi dau seama că sunt interese personale, că sunt tabere care se luptă între ele, e prea mult. Ar trebui să se termine odată ca să mergem înainte. Poate acum, că au fost până la urmă alegerile.
- Unde e problema cea mai mare?
- În cluburi. Nu este o activitate de performanță, ci doar de întreținere. Dintre copii, prea puțini au ambiția să joace. Sistemul, intensitatea muncii lasă mult de dorit și ar trebui să vină de sus, de la federație, să aibă o legătură mult mai strânsă cu antrenorii. Ar trebui făcute niște centre naționale, pe regiuni, jucătorii din zonă să se concentreze într-o bază mai aproape de casă. Un antrenor federal care să supravegheze.
Ion Geantă e de părere că sponsorii trebuie motivați
- Federația nu are buget pentru așa ceva pentru că primește foarte puțin de la minister. E ceva din ce există în Germania pe care l-ați vedea util de aplicat la noi?
- Aici e o problemă. În Germania am făcut proiecte mari, turneul Gerry Weber e cel mai bun exemplu, dar și turnee mai mici, precum cel de la Versmold sau cele de Tennis Europe, pentru copii, toate categoriile, cu copii am mers de la început până au ajuns sus, cu echipe care au promovat până în Bundesliga. Se pot face cu ajutorul sponsorilor, dar și ei ar trebui motivați într-un fel. Ar trebui să se nască un sistem de sponsorizare bine organizat, de racolare. Se face prea puțin.
- Și care ar fi soluția?
- Tenisul trebuie promovat, prezentat. În Germania, când eram antrenor federal, mergeam în școli, în grădinițe, invitam copii din cluburi la selecții, veneau câte 120-140, de acolo alegeam 20 care aveau mai mult talent, perspectivă, făceam un cantonament de o săptămână și până la urmă opream în fiecare an câte 8-10 jucători. Așa am lucrat tot timpul, am colaborat și comunicat foarte bine cu antrenorii și lucrurile mergeau.
- Cum este, de fapt, sistemul din Germania?
- Sunt 16 landuri, în fiecare dintre ele este un Centru Național unde se află un antrenor federal și alți antrenori care lucrează cu el. De acolo mai departe sunt centre regionale. Din păcate, și acolo au început în anumite landuri să se mai reducă pentru că interesul față de tenis a scăzut destul de mult. Însă cu structura aceasta ai o șansă mare să realizezi ceva. Importantă este și pregătirea antrenorilor, ei să fie în mod regulat prezenți la congrese, conferințe, unde se discută diferite teme, tactică, tehnică, mental, programe de tenis, structură a turneelor, este foarte important.
Dacă ar fi să o iau de la început, aș face totul exact la fel. Am realizat mult în tenis, a fost pasiunea mea, ca jucător, apoi ca antrenor. Cred că a ieșit bine.
- Ion Geantă
Ion Geantă: „Stabilitatea nu există”
- La noi, de ani buni, jucătoarele și jucătorii de succes au apărut în urma unor eforturi individuale. Vi se pare normal să fie așa?
- Se lucrează foarte mult individual, aproape pe toate bazele de tenis din România vezi antrenori care lucrează privat cu un număr de jucători, stabilitatea nu există. Nu e normal ca fiecare jucător sau jucătoare să fi lucrat cu toți antrenorii și invers. Cum nu merge ceva sau nu se întâmplă cum își doresc, imediat schimbă, dar dacă nu ai continuitate în sportul ăsta nu ai cum să creezi ceva. Eu am creat pentru că am lucrat continuu cu ei, am luat copii de la 14-15 ani și am ajuns să merg cu ei în circuitul profesionist.
La început, timp de 10 ani, am fost antrenor pe landul Westphalia, în partea de vest a Germaniei. În acest timp am avut peste 20 de titluri de campioni naționali la copii, juniori, mă țineam de ei tot timpul.
- Ion Geantă
Ion Geantă, oprit la graniță și interogat
Ion Geantă a ajuns în Germania în 1979. „Eu nu am vrut să plec, eram mulțumit cu ceea ce făceam în România. Eram antrenor tânăr la Politehnica, lucram cu surorile Romanov, Maria și Lucia. Lucrurile mergeau foarte bine. Am câștigat prima divizie a Campionatului Național, am bătut Dinamo cu Virginia Ruzici, cu Mariana Simionescu”.
Apoi s-a întâmplat ceva care a schimbat totul. A cunoscut un fost baschetbalist de la națională, care plecase în Germania de 10 ani, a jucat tenis cu el. Acesta venea des în România, era profesor la universitate. Geantă l-a rugat să îi aranjeze o invitație oficială pentru un schimb de experiență.
„Mi-a trimis-o, cu ștampile de la rector, tot, dar a durat foarte mult până am obținut aprobarea. Înainte să plec, s-a petrecut o întâmplare foarte ciudată. Mergeam cu echipa la campionatele Iugoslaviei și m-au reținut la graniță. M-au dat jos din tren, echipa a plecat mai departe fără mine, m-au dus undeva, m-au interogat. A fost extrem de neplăcut. Aveam însă pașaportul cu aprobarea pentru Germania, așa că am plecat curând și am și rămas atunci. Nu am regretat deloc”, încheie el.
Cum s-a născut turneul de la Halle
Concursul de categorie ATP 500, câștigat de Roger Federer de 10 ori, a apărut dintr-o ambiție a omului de afaceri Gerhard Weber, decedat recent, în 2020. El a apelat la antrenorul român pentru ajutor: „Domnule Geantă, eu vreau aici un turneu mare, cu jucători mari”.
A pornit de la vechiul club. „Unde e stadionul acum pe vremea aceea era un țăran cu conacul și pământul lui, creștea porumb”, își amintește Geantă.
„Weber s-a dus la el și l-a întrebat, ce vrei pe teren?, iar acesta i-a spus că nu e de vânzare, iar Weber i-a zis să-și caute un conac în toată Germania. Normal că și-a căutat. Așa a luat naștere turneul”, construindu-se o nouă bază, cu 7 terenuri, hotel, sală de fitness.
{{text}}