Handbal

FRH, comunicat ferm după evenimentele de la CSM București - Rapid: „Dorim să eliminăm așa ceva din sălile unde se joacă handbal”

+18 Foto
Cristina Neagu, celebrând victoria la finalul meciului cu Rapid / Sursă foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de Remus Dinu  —  Tuesday, 21 February 2023

Federația Română de Handbal a emis un comunicat prin care condamnă cu fermitate incidentele petrecute la meciul CSM București - Rapid 31-24, când galeria campioanei a înjurat-o pe Cristina Neagu, vedeta „tigroaicelor”.

La aproape 24 de ore de la momentul care a provocat un scandal în toată regula în handbalul românesc, Federația, prin vocea președintelui Constantin Din, a emis un comunicat în care critică atitudinea reprobabilă a fanilor giuleșteni. „Dorim să eliminăm un astfel de limbaj jignitor din sălile unde se joacă handbal”, a transmis forul suprem din handbalul românesc. 

FRH, comunicat ferm după evenimentele de la CSM București - Rapid: „Condamnăm ferm limbajul jignitor, insultător și agresiv, pe care dorim să-l eliminăm din săli”

„Federația Română de Handbal susține încurajarea echipelor favorite în spirit de fair-play, așa cum se anunță la începutul fiecărui meci. Persoanele care înțeleg sportivitatea și rivalitatea în termeni de respect și civilizație promovează pentru generațiile viitoare o educație sănătoasă și cu efecte sociale benefice. 

Comportamentele jignitoare, agresive și antisociale vor fi sancționate ferm, conform legilor și regulamentelor aplicabile. Indiferent de echipa cu care se asociază persoanele care insultă, amenință, înjură sau au un comportament lipsit de fair-play în orice formă de manifestare, acestea vor avea interdicție în sălile unde se joacă handbal, iar cluburile vor răspunde pentru faptele acelor persoane asociate lor. 

Excesele care depășesc limitele de decibeli și poluarea fonică prin orice mijloace se interzic cu desăvârșire, incluzând vuvuzelele, zgomotele puternice produse de tobe și alte instrumente utilizate pentru a crea o atmosferă toxică. 

Ne delimităm categoric de atacurile împotriva Cristinei Neagu, jucătoare emblematică a handbalului românesc și condamnăm ferm limbajul jignitor, insultător și agresiv, pe care dorim să-l eliminăm din sălile unde se joacă handbal”, se arată în comunicatul semnat de Constantin Din, președintele FRH. 

Cristina Neagu, înjurată de galeria Rapidului

Galeria Rapidului a avut un comportament reprobabil la adresa Cristinei Neagu, în timpul disputei dintre CSM București și Rapid, scor 31-24, din „optimile” Cupei României la handbal feminin.

Cei aproximativ 200 de fani giuleșteni prezenți în sala Polivalentă au înjurat-o constant pe Cristina Neagu în timpul duelului de luni. Fiecare gol marcat de Cristina Neagu în prima repriză a derby-ului cu Rapid a fost însoțit de scandări injurioase ale galeriei Rapidului, unele desprinse din derby-urile bucureștene din fotbal. 

Neagu a fost singura jucătoare care a primit un astfel de tratament. Reușitele celorlalte „tigroaice” au fost ignorate de rapidiști. Interul stânga s-a răzbunat și a marcat 6 goluri, contribuind la o revenire de senzație.

VIDEO Cristina Neagu, luată la țintă de galeria Rapidului » Ce s-a întâmplat la derby-ul din Cupa României

>

Citește și alte știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.