Liga 1

Radu Negru, primele declarații după problemele de sănătate avute în pauza meciului cu FC Voluntari: „Sunt bine, dar mă îngrijorează că nu știu de ce mi s-a făcut rău”

Radu Negru

Articol de Viorel Tudorache  —  miercuri, 22 februarie 2023

Fundașul dreapta Radu Negru (23 de ani) spune că a trecut cu bine peste problemele de sănătate pe care le-a avut în pauza meciului FCU Craiova - FC Voluntari (2-1). 

Adrian Mititelu, finanțatorul formației din Bănie, a dezvăluit că Negru și-a pierdut vederea și a leșinat în vestiar, motiv pentru care Nicolo Napoli l-a înlocuit cu Lorenzo Paramatti.

Gazeta Sporturilor a vorbit cu fotbalistul cumpărat de FCU Craiova, în 2018, de la FC Podari.

Radu Negru: „Sunt bine, dar mă îngrijorează puțin faptul că nu știu din ce motiv mi s-a făcut rău”

- Te salut, Radu! Cum te simți după episodul din pauza meciului cu Voluntari?
- Bună ziua, sunt bine în totalitate. Mă îngrijorează puțin faptul că nu știu din ce motiv mi s-a făcut rău. Acum mă simt foarte bine și sper să pot ajuta echipa în continuare, dacă voi juca.

- Ai făcut vreun control?
- Am făcut niște investigații de rutină, atunci în vestiar, în pauza meciului. Au venit doi medici de pe ambulanță și mi-au măsurat glicemia, tensiunea. Mă simțeam puțin ca tataie, bătrân. Analizele au ieșit bine, nu au arătat nimic în neregulă. De aia spun că nu-mi dau seama din ce cauză am acuzat acele probleme.

- Ai simțit un efort mai mare decât la alte meciuri?
- Nu. În timpul meciului mă simțeam foarte, foarte bine din punct de vedere fizic. Nu știu ce s-a întâmplat. O fi fost un episod de moment. Altfel nu-mi explic.

- Dar cum au evoluat lucrurile?
- Din timpul meciului, de prin minutul 35, am început să nu mai văd foarte bine. Aveam probleme cu vederea periferică. Trebuia să focalizez foarte puternic ca să văd. Eram dezorientat.

- Și ce ai făcut?
- Știu că m-am uitat la tabelă să văd cât mai e până la pauză. Nu mi s-a mai întâmplat, am zis că-mi trece și am jucat așa până la finalul primei reprize. Puteam să alerg, dar nu vedeam bine. Mă gândeam că dacă stau un minut, două și respir puțin îmi revin. La fotbal așa e, te mai doare una-alta în timpul meciului, dar tragi de tine și îți trece. Altfel n-o să joci niciodată.

- Și în vestiar ți s-a făcut rău?
- Când am ajuns în vestiar am început să am și amețeli. Când am văzut că nu mă simt bine le-am spus domnilor din staff să mă schimbe, că nu mai pot să ajut echipa.

- Ai chemat tu medicul sau te-au văzut că nu ești bine?
- La noi, la pauză, imediat când intrăm la vestiar, vin doctorii, kinetoterapeuții și ne întreabă pe fiecare cum ne simțim, dacă avem probleme. Eu le-am spus ce simt și m-au întrebat: «Ce faci, mai poți?». Le-am spus că mai aștept două-trei minute să văd, poate îmi revin și reușesc să continui jocul. Spre sfârșitul pauzei starea mea nu se ameliorase și am decis să cer schimbare.

- Ți-au administrat vreun tratament medicamentos?
- Am luat doar niște batoane proteice, nimic mai mult. V-am spus toate analizele mi-au ieșit bine.

- Și nu te-au trimis să faci un consult mai amănunțit?
- A doua zi, după meci, am repetat testele pentru saturația oxigenului din sânge, glucoza, tensiunea, și totul mi-a ieșit în regulă. Marți m-am antrenant absolut normal. Astăzi mă antrenez normal. Trebuie să fiu atent însă, dacă se mai repetă, n-o las așa. Dar nu cred că se mai repetă. N-ar avea de ce.

- Te-am văzut la finalul meciului, pe teren, lângă colegi, la bucuria victoriei, dar parcă erai pierdut.
- Nu mă simțeam bine. După meci, am avut o durere foarte mare de cap, în mijlocul frunții, până la 3 dimineața. Abia am putut să adorm și să mă odihnesc un pic. N-am fost răcit, n-am avut nimic. Nu știu ce s-a întâmplat.

25de meciuri a jucat Radu Negru de la începutul sezonului: 22 în campionat și 3 în Cupa României

VIDEO Totul despre FCU Craiova - CS Mioveni

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.