Liga 1

Nemulțumire la întâlnirea organizată de FRF cu șefii din Liga 2 și Liga 3: „Prostimea primește șnițele reci și vin vărsat. Când vreodată s-ar fi întâmplat așa ceva pe vremea lui Nașu'?”

Articol de David Marinescu  —  miercuri, 22 februarie 2023

În aceste zile, la Sibiu, FRF organizează o întâlnire cu reprezentanții cluburilor din Liga 2 și Liga 3.

Cazați la un hotel ales de forul condus lui Răzvan Burleanu, participanții se declară nemulțumiți de condițiile oferite.

Nemulțumiri la întâlnirea organizată de Răzvan Burleanu

Conducătorii prezenți la Sibiu se plâng de organizare, de modul în care sunt tratați și de ceea ce au primit la restaurantul hotelului. Iar unul dintre aceștia a comparat întâlnirea de la Sibiu cu cele organizate de fostul președinte al FRF, Mircea Sandu.

„Când vreodată s-ar fi întâmplat pe vremea lui Nașu' (n.r. - Mircea Sandu) așa ceva? Primim șnițele reci cu orez, câțiva castraveți, roșii și câteva prăjituri. 

Culmea, nici n-au ajuns la toți pentru că unii și-au pus câte două porții. Prostimea primește vin vărsat și nici măcar cafeaua nu e gratis. Se plătește. Iar conducătorii FRF își comandată separat fripturi, cârnați, vin de la Purcari, îmbuteliat.”, a precizat pentru GSP.ro unul dintre participanți.

România începe preliminariile pentru EURO 2024

România începe în martie campania de calificare la Campionatul European din 2024. FRF a anunțat azi prețurile biletelor pentru primele partide.

  • Andorra - România (25 martie, 21:45, Antena 1) și România - Belarus (28 martie, 21:45, Prima TV) sunt primele partide ale „tricolorilor” în aceste preliminarii. Ambele meciuri vor fi liveTEXT pe GSP.ro.

Federația Română de Fotbal a anunțat azi prețurile biletelor pentru cele două partide. 

Pentru duelul din Andorra, fanii formației lui Edi Iordănescu trebuie să achite 100 de lei pentru un bilet. Acestea sunt disponibile până pe 11 martie, prin aplicația Fan Arena by FRF. La duelul care avea avea loc pe Arena Națională, cu Belarus, un bilet la tribune va costa 60 de lei, iar un loc la peluză va costa 40 de lei. Accesul copiilor sub 14 ani va fi gratuit în zona destinată familiilor, la Tribuna 2 Family Zone.

VIDEO Totul despre FC Argeș - FCSB

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.