Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Out de 22 de luni! Calvar fără sfârșit și 3 operații pentru Ionuț Panțîru

Panțîru, în stânga, într-un meci cu Gaz Metan din martie 2021. Foto: ImagoImages

Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea   —  joi, 23 februarie 2023

Ionuț Panțîru (26 de ani) n-a mai jucat din 25 aprilie 2021 la FCSB, când a fost lovit de Adrian Șut. Trei operații, recuperare cu efecte puține spre deloc. Fundașul de bandă l-a depășit pe Emeghara la perioada de absență de pe gazon. Nigerianul a stat pe bară 21 de luni

S-au scurs 22 de luni de când Ionuț Panțîru a fost accidentat de coechipierul Adrian Șut în timpul unui meci cu Sepsi. Se întâmpla în 25 aprilie 2021, iar de atunci viata sa a fost un coșmar. 

S-au scurs aproape 2 ani de când fundașul adus de FCSB de la Poli Iași nu a mai călcat pe teren și probabil că numărătoarea continuă. A trecut prin trei operații, serii de recuperare, în zadar. Două operații în Italia, alta în România și tot așa. Multe luni de chin și deja se pun semne de întrebare dacă va mai juca vreodată.

Va mai putea juca Ionuț Panțîru la FCSB?


„Panți” era atunci unul dintre favoriții lui Becali, care îl propunea titular la națională. Fundașul stânga a pus cariera pe „hold" după ciocnirea cu Șut. S-a lovit atunci la genunchi, imediat a ajuns pe masa de operație, în Italia. Se vorbea despre 6 luni de pauză. Recuperarea n-a decurs bine, așa că a urmat și o a doua operație. Insuficientă și ea.

Iar anul trecut, în martie, a primit încă o veste horror. A fost nevoie de o a treia operație și de alte 7 luni de pauză. Trei intervenții în 22 de luni și probabil că drumul său va fi același cu al altor fotbaliști cu probleme asemănătoare, care nici măcar n-au absentat atât de mult. Adică retragerea.

După ce doctorii mi-au dat vestea, am început să plâng. Cred că am plâns 10 minute încontinuu. O perioadă foarte grea, nu mă aşteptam să fie atât de greu. În primul rând, psihic mă simt foarte încărcat

- Ionuț Panțîru, în urmă cu un an

Emeghara s-a retras la 29 de ani, tot de la FCSB


FCSB a mai avut un caz asemănător. Culmea, tot cu un fundaș stânga! Este vorba despre Ifeanyi Emeghara, un „lateral" pe care Gigi Becali a plătit un milion de euro celor de la Poli Timișoara. Trecut și pe la Partizan Belgrad, Emeghara a acuzat probleme la genunchi după transferul la FCSB. A strâns doar 42 de meciuri în 5 ani. A trecut prin mâinile multor medici, a căutat recuperarea, dar niciodată nu a ajuns la un final fericit.

După FCSB a mai jucat la Qabala, însă după 4 meciuri în Azerbaidjan a spus stop fotbalului la 29 de ani. Cea mai lungă perioadă între două partide la Emeghara a fost de un an și 9 luni, fiind deja depășit de pacientul Panțâru.

46de meciuri a jucat Ionuț pentru FCSB în Liga 1. El a marcat un gol

Acum un an se vorbea despre o pauză de 6-8 luni

Ion Bogdan Codorean, chirurgul care l-a operat acum pe Panțâru, a vorbit în 2022 pentru Gazeta Sporturilor despre intervențiile la care a fost supus fundașul FCSB-ului și ce n-a funcționat. 

„Încă avea dureri foarte mari și nu putea să alerge în urma celor două intervenții realizate în Italia. Când a suferit acea accidentare, i s-a smuls o porțiune din cartilajul de pe rotula genunchiului. Medicii de acolo au încercat să-i salveze cartilajul. Eu am procedat la o reconstrucție de cartilaj, pe care am efectuat-o cu un implant de cartilaj din colagen. Durata intervenției a fost de circa 75 de minute. 

Va avea nevoie de o perioadă de reabilitare care poate dura 6, 7, 8 luni. Fac aproape zilnic acest gen de intervenții, dar sunt mai rare în cazul sportivilor de performanță. În condiții obișnuite, aceștia ajung rar la o leziune atât de mare a cartilajului, care să necesite implant, datorită faptului că durerile debutează mai devreme, atunci când leziunile sunt încă mici. La Panțâru a fost vorba despre un traumatism foarte puternic". 

200.000de euro le-a plătit FCSB celor de la Poli Iași pentru Panțâru

MM Stoica e optimist

Ionuț Panțâru intră din vară în ultimul an de contract. Sunt șanse mici ca acesta să-și mai găsească loc în echipa FCSB-ului, în ciuda optimismului managerului Mihai Stoica:

„El mai are contract cu noi până în 2024. Dacă totul merge bine, din vară poate să joace. Se antrenează. A câştigat masă musculară şi forţă. Se întâmplă şi situaţii din astea în viaţa unui jucător". Până la revenirea pe teren, fundașul stânga e foarte activ în zona de gaming, lucru remarcat și de suporterii FCSB-ului, care n-au ezitat să glumească cu Ionuț înaintea meciului cu CSU Craiova: "Ai grijă ce faci cu jocurile astea, poate îți ia și ție nea Gigi laptopul cum i l-a luat lui Alibec!". Fotbalistul a apărut în mai multe rânduri în live-uri caritabile ale unor diferiți gameri de CS:GO pe YouTube sau pe Facebook.

Ce jucători au absentat mult la FCSB 
NumePerioada de inactivitate
PanțâruUn an și 10 luni*
EmegharaUn an și 9 luni
MomciloviciUn an și 6 luni
L. FilipUn an și 3 luni
GhioneaUn an
* Foarte probabil, absența va fi de mai mare durată 

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.