Europa League

Xavi, radiografie realistă după ce Barcelona a fost eliminată din Europa League: „Acolo am pierdut meciul, dar lucrurile ar fi stat altfel cu ei”

+8 Foto
Xavi Hernandez / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Remus Dinu  —  vineri, 24 februarie 2023

Xavi Hernandez, antrenorul Barcelonei, a comentat eliminarea suferită de catalani în play-off-ul pentru „optimile” Europa League, acolo unde formația blaugrana a fost învinsă de Manchester United (3-4 la general). Joi seara, Barça a cedat pe „Old Trafford”, 1-2, deși la pauză avea calificarea asigurată. 

  • Tragerea la sorți pentru „optimile” Europa League e azi, de la 13:00, liveTEXT pe GSP.RO. Meciurile sunt programate pe 9, respectiv 16 martie.

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani consideră că soarta „dublei” cu Manchester United ar fi fost alta dacă-i avea la dispoziție pe Pedri, Gavi și Dembele, marii absenți ai confruntării retur. Cu toate acestea, Xavi e de părere că echipa lui „merita mai mult”.

Xavi, după ce Barcelona a părăsit Europa League: „Meritam ceva mai mult”

„Meciul a decurs cum am vrut în prima repriză și ne-am simțit confortabil. În partea a doua, ne-a lipsit calmul. Trebuia să avem mai multă răbdare. Am pierdut jocul din cauza detaliilor. Cele două goluri ale lor au venit din mingi pe care le-am oferit noi. 

În general, am jucat bine, am pus presiune pe adversar și am reușit să facem lucruri bune împotriva unei echipe de top, dar este păcat că am pierdut, pentru că echipa merita ceva mai mult.

Totuși, am jucat cu un adversar într-o formă fantastică. Cu Pedri și Gavi, cred că lucrurile ar fi fost altfel. Să nu uităm că nu l-am avut nici pe Dembele. Acum trebuie să concentrăm pe La Liga și Cupa Spaniei”, a afirmat Xavi, conform AS.

Manchester United a elliminat-o pe Barcelona din Europa League

  • După egalul din tur, formația lui Xavi a început în ofensivă meciul. Catalanii au controlat prima repriză și au intrat în avantaj grație golului marcat de Robert Lewandowski în minutul 18, din penalty.
  • După pauză, Manchester United a jucat mult mai bine și a reușit să întoarcă scorul. Imediat după startul părții secunde, în minutul 46, Fred a reușit egalarea. Acesta a primit o pasă excelentă la 25 de metri de poartă, a profitat de lipsa de marcaj și a șutat imparabil de la marginea careului.
  • Pe final, Manchester United a dat lovitura. După două șuturi blocate de fundașii Barcelonei, mingea a ajuns la Antony, care a șutat de la 14 metri, la colțul lung, iar Ter Stegen nu a avut nicio șansă.

FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din meciul Manchester United - Barcelona 2-1

+8 Foto
Manchester United - Barcelona/ foto Imago Images

VIDEO Concluziile lui Ronald Araujo, după ce Barcelona a fost eliminată de Manchester United din Europa League

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.