Xavier Pascual, antrenorul celor de la Dinamo, s-a bucurat că fanii dinamoviști au aplaudat-o pe Cristina Neagu în timpul partidei cu GOG din Ligă, el glumind apoi și spunând că ar putea să evolueze contra echipei din Ștefan cel Mare.
Spaniolul a fost mulțumit la finalul partidei din etapa a 12-a cu danezii de la GOG pe care echipa sa a câștigat-o, joi, cu 30-27.
„Sunt mulțumit, am adunat treisprezece puncte și avem un sezon fantastic. Poate nu a fost cel mai bun meci din acest parcurs pentru că jucătorii care au evoluat la CM sunt obosiți sau accidentați și avem nevoie de timp să-i recuperăm.
Echipa a fost inteligentă, a alergat când a fost necesar și a crescut ritmul când era nevoie, dar cel mai important e că am luat cele două puncte", a spus Pascual în limba română.
Xavi Pascual: „Cristina Neagu e apreciată de toată lumea”
El a observat și importanța faptului că Sala Polivalentă s-a umplut, iar suporterii și-au încurajat echipa din primul până în ultimul minut. În plus catalanul a observat și cum s-a bucurat Cristina Neagu, prezentă la meci, când a fost aplaudată de cei din galeria dinamovistă.
„Eu sunt fericit că fanii au avut momentul acela în care au aplaudat-o pe Cristina, cred că a fost un detaliu important. Ea e apreciată de toată lumea. Dacă nu poate juca împotriva Rapidului o poate face contra noastră. Ahh, nu, că nu avem echipă de fete”, a spus glumind Xavi Pascual.
El a subliniat și importanța spectatorilor la astfel de partide. „Fanii au ajutat echipa în momentele grele. E bine când sala se umple pentru handbal, așa cum a fost la Cupa României la feminin.
Nu e doar pentru un meci și pentru o echipă. Iubim handbalul! Pentru o persoană ca mine e plăcut să vezi o sală plină și toată lumea fericită să vină la sală", a subliniat tehnicianul în vârstă de 54 de ani.
{{text}}