Cum au îmbogățit Anglia „Jocurile Austerității”

Deși multe voci au cerut ca JO din 1948 să se desfășoare în Statele Unite, mai puțin afectate de Al Doilea Război Mondial, Lord Burghley nici nu a vrut să audă!!!

David George Brownlow Cecil, Lord Burghley cum îl știa lumea, avusese în cap această nebunie: Jocurile Olimpice din 1948, primele după cel de-Al Doilea Război Mondial, trebuiau să se desfășoare la Londra.

Fost mare sportiv, "aur" la 400 metri garduri la Amsterdam, în 1928, apoi "argint", la ștafetă, patru ani mai târziu. Așa se stabilise în vara lui 1939, așa ar fi trebuit să se petreacă: faimosul oraș, gazdă pentru întrecerile din 1944. Dar urgia amânase totul.

Acum se izbea de zeci de întrebări. Avioanele Luftwaffe, cu al lor "Blitz", făcuseră 30.000 de morți, Londra avea cartiere întregi dărâmate, clădirile rămase în picioare erau șubrede și ei se gândeau la Jocuri Olimpice? Bunuri de larg consum raționalizate, inflația domnea, familiile nu se regăseau iar lor le ardea de alergat?

Trebuia să se aleagă un oraș din Statele Unite, unde urgia nu lovise atât de tare. Dar Lordul o ținea pe-a lui, sprijinit de Regele George al VI-lea. Plecase la Stockholm, îl asigurase pe președintele Comitetului Olimpic Internațional, Sigfrid Edstrom, că totul este OK.

Fără nicio construcție nouă!

Apoi, problemele interne. Nu se va ridica nicio structură nouă. Nimic! "Wembley" ("Empire Stadium") ca stadion – gazdă, Tamisa pentru sporturile pe apă. Fără Sat Olimpic, sportivii urmând a dormi în barăcile militare, utilizate în perioada marelui război și revopsite pe ici, pe colo, doamnele prin colegii, dar cu festivități transmise pe BBC, o altă "nebunie" a organizatorului.

"La un moment dat, am crezut că ne sufocăm, că nu mai facem față. Trei ani trecuți de la război și zeci de probleme. Nu ar fi fost mai bine să mai așteptăm? Poate să se meargă în Statele Unite! Nu! Am discutat și cu Majestatea Sa, Regele, și am hotărât că aceste Jocuri vor readuce speranța pentru londonezi și pentru englezi", avea să-și amintească fostul atlet.

Când a simțit că e prea singur, a strigat după ajutor. Stanley Rous, președintele forului fotbalistic englez, viitor staroste FIFA, a răspuns "Prezent!". Un fost ministru, Wyndham Portal, a acceptat să prezideze.

N-a fost ușor. Să aduni 4.104 atleți din 59 de țări, să apari în fața lor, să le cer performanțe și noi recorduri, apoi să le împarți cartele cu alimente raționalizate, astfel cât să adune, pe zi, 5.400 de calorii, precum minerii, în timp ce restul englezilor se opreau la 2.600...

Americanii au venit cu merindele lor

Germanii și japonezii n-au fost chemați, deși despre primii s-a scris că ai lor prizonieri ar fi lucrat la remodelarea locurilor de cazare, rușii au refuzat. Americanii au anunțat că vor veni cu mâncarea lor, pentru 320 de suflete, în avioane B-17.

Argentina s-a prezentat cu carne de vită, Olanda a trimis cinci tone de fructe, Franța, ulei și unt, Danemarca, 180.000 de ouă. Venezuela, India ori Filipinele au debutat. Bani nu erau, așa că, pentru prima oară în istorie s-a făcut apel la voluntari!

A fost frumos la "Jocurile Austerității", ce au costat 730.000 de lire sterline. 12 ani de pauză, sportivi retrași sau dispăruți, față de ultima ediție, dar și alții cu "foame". Fanny Blankers-Koen, patru medalii de aur la atletism, Bob Mathias, 17 ani, Veikko Huhtanen, la gimnastică, Alice Coachman, prima femeie afroamericană cu aur la gât, faimoasa tripletă Gre-No-Li la fotbal, încă amatoare, ori americanii cu 15 podiumuri la înot.

La final, când Lord Burghley a fost rugat să facă declarații, a avut puterea să spună doar atât: "A fost un eveniment reușit!". Așa cum își propusese, "Jocurile Austerității" făcuseră Anglia mai bogată.