Marian Iancu (57 de ani), fostul patron al Politehnicii Timișoara, a fost eliberat în vara anului trecut, după ce fusese condamnat la 12 ani de închisoare într-un dosar de evaziune fiscală care n-are nicio legătură cu fotbalul Iancu a jucat fotbal în copilărie, dar spune că a renunțat preferând să se facă mecanic auto, apoi a ajuns la rafinării și combinate
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Domnule Iancu, puțină lume știe că ați jucat fotbal în copilărie.
- Am avut talent! Atunci era Luceafărul și ne lua de la școală. Nu a fost să rămân în fotbal.
- De ce?
- Fratele meu, mai mic cu trei ani, a făcut armata la Steaua, fiind portar. Eu am vrut să merg să fac școala de șoferi și-am depus jurământul la Babadag, la infanteria marină. Așa am început să lucrez ca mecanic auto și am rămas în zona asta. Până am ajuns la rafinării și combinate petrochimice.
- Ați lucrat inclusiv într-un service auto, nu?
- De la ucenic până la șef! La Revoluție mi-am făcut atelier, după aceea magazine de piese auto, apoi de combustibil și așa am ajuns la rafinării.
- Credeți că dacă nu erați implicat în fotbal mai erați arestat acum?
- Războiul meu a fost unul pur economic, dar care s-a întețit după ce-am intrat în fotbal. Puneam anumite probleme organizării structurale din spatele cortinei. Dacă nu intram în fotbal, pătimeam mai lejer. Nu la nivelul la care s-a dorit, lucrurile ieșeau altfel. În motivarea condamnării, judecătoarea asta scoasă din magistratură a scris că eu sunt beneficiarul real al lui Lukoil. Adică eu sunt patronul Lukoil!! Ca să vă liniștesc! Nici nu mă cheamă Iancu, ci Goldovsky (nr. Yakov Goldovsky, un oligarh rus). Eu sunt un magnat rus!
- E adevărat că mulți ani din copilărie i-ați petrecut în străinătate?
- Pentru că părinții lucrau în Ministerul de Externe, la ambasade. Eu trebuia să mă nasc la Belgrad, dar m-am născut aici. Clasele I și a II-a le-am făcut în Italia, unde am stat cinci ani. Apoi clasa a III-a în România, iar părinții au plecat în Canada, la Toronto. Le-a venit apoi un post în Japonia, dar tata a refuzat pentru că nu mai puteam să mergem împreună și-a continuat munca în țară.
Cazul condamnării lui Marian Iancu
A fost trimis în judecată în 2006, la un an după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a descoperit că Marian Iancu şi alte opt persoane ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 1,356 miliarde de lei. Ulterior, DIICOT a confirmat că prin firmele lui Iancu au fost derulate tranzacţii fictive cu uleiuri minerale.
Pe 14 octombrie 2014, la Curtea de Apel București, Marian Iancu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în dosarul RAFO, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Apoi, pe 8 iunie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 14 ani de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani. Pedepsele s-au contopit, iar fostul patron al Timișoarei trebuia să petreacă după gratii 12 ani, însă a fost eliberat condiționat după 8.
Iancu a fost obligat să înapoieze statului 150 de milioane de dolari şi 18 milioane de euro. În spatele gratiilor au ajuns şi fratele său, Octavian Iancu, dar şi fostul său asociat, Constantin Mărgărit, care au primit câte 10 ani de închisoare.
{{text}}